Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pottering critica Rusia si America

Publicat in Romania Libera, miercuri 14 februarie 2007 ·

Crestin-democratul german Hans-Gert Pöttering si-a inaugurat ieri mandatul de presedinte al Parlamentului European (PE) printr-un discurs in care, in numele valorilor umanitare ale UE, a lansat “sageti” atat spre Rusia, cat si spre SUA.

“Dorim un parteneriat cu o Rusie democratica si capabila sa actioneze. De aceea, asteptam de la autoritatile ruse sa faca eforturi pentru ca asasinii ziaristei Anna Politkovskaia (ucisa pe 7 octombrie) sa-si primeasca pedeapsa meritata”, a spus Pöttering in plenul legislativului de la Strasbourg. Noul presedinte al PE a omagiat SUA pentru rolul lor in infrangerea national-socialismului si a comunismului, dar a tinut sa le aminteasca “prietenilor americani” ca “tabara de detentie de la Guantanamo nu este compatibila cu principiile europene ale statului de drept”.

Ales presedinte al PE pe 16 ianuarie, Hans-Gert Pöttering a insistat in favoarea pastrarii “inimii Constitutiei europene”, astfel incat documentul sa poata fi votat pana la alegerile europene din 2009. In caz contrar, UE ar fi paralizata, a avertizat el. Cancelarul german Angela Merkel, care a asistat la discurs, a promis ca tara sa va face tot posibilul in vederea stabilirii unei foi de parcurs pentru adoptarea Constitutiei, “astfel incat cetatenii sa stie pentru ce Europa voteaza”. Planul german - destinat sa scoata UE din impasul provocat in 2005 de respingerea Tratatului constitutional la referendumurile din Franta si Olanda - va fi prezentat la summit-ul european din iunie.

Crestin-democratul german Hans-Gert Pöttering si-a inaugurat ieri mandatul de presedinte al Parlamentului European (PE) printr-un discurs in care, in numele valorilor umanitare ale UE, a lansat “sageti” atat spre Rusia, cat si spre SUA.

“Dorim un parteneriat cu o Rusie democratica si capabila sa actioneze. De aceea, asteptam de la autoritatile ruse sa faca eforturi pentru ca asasin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum o ora
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 59 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 43 minute
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 51 minute
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 4 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum 2 ore
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°