În ce hal de sărăcie trebuie să fi ajuns această ţară, dacă s-au hotărât guvernanţii ei să impoziteze şi troscotul, şi extractul de furnică, şi creşterea unghiilor! Putred de bogat cum e, ministrul finanţelor vânează atent sărăcia, să o facă şi mai săracă. El vorbeşte cu lejeritate ciocoiască despre lărgirea bazei de impozitare, în acest fel ţinându-i departe de înţelesul malefic al pledoariei sale pe cei pe care îi va băga curând în storcător, să le mai ia din averea de o para şi jumătate pe care o au. Asta e calea către progres şi civilizaţie, pe care ne-o propune generoasa guvernare Băsescu-Boc: jupuirea de cât mai multe piei a poporului. Nu ajunge dezastrul în care trăim. Trebuie mers şi mai adânc, eventual până la jupuirea poporului, nu numai de piele, nu numai de carne, ci şi de tot, inclusiv de propria coloană vertebrală. Nu prezintă interes pentru ciocoiandrii care şi-au privatizat ministerele starea poporului. Menghina trebuie strânsă, până fiecare om se face ca foiţa de ţigară.
Lărgirea bazei de impozitare reprezintă, pe de altă parte, cel mai important semn al lărgirii democraţiei capitaliste. Din moment ce vor plăti impozite toţi cetăţenii, inclusiv şi mai ales cei care n-au din ce plăti, înseamnă că toţi sunt băgaţi în seamă. Înseamnă că şi actul lor de voinţă, exprimat prin cuantumul impozitului cu care sunt datori, e prezent în marea voinţă a patriei feudaliste. De ce să fie taxaţi numai miliardarii? Ce, banii sărăntocilor, nu sunt buni, nu merg? Vechile metode analitice de la puţini-puţin, de la puţini-mult, de la mulţi-puţin, expiră în faţa adevăratei religii a timpurilor noastre: de la mulţi-tot.
Poporul român e cusurgiu. El vrea să trăiască; adică, nu e destul că s-a născut, mai vrea să şi trăiască. Aşa ceva nu prea s-a văzut în istorie. Nici nu e prima oară în istorie când acest popor n-a înţeles misiun