Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă stropită cu vin la castelele din Bordeaux

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 1 iulie 2012 ·

În această regiune din Franţa se produc printre cele mai celebre vinuri din lume. Aflaţi-i istoria şi degustaţi licorile la ele acasă.

Castelul Le Bon Pasteur, domeniul oenologului Michel Rolland, poate fi vizitat de cunoscătorii de vinuri pe bază de rezervare

Dacă vreţi să faceţi în vacanţă şi altceva decât plajă şi vreţi să fiţi ceva mai feriţi de mulţime, sud-vestul Franţei este o variantă potrivită, în care veţi avea ocazia să degustaţi delicatesele franţuzeşti, cunoscutele vinuri de Bordeaux şi să vă înfruptaţi din bucatele fine specifice zonei.

Ce-i drept, preţurile nu sunt mici. Având în vedere că nu avem linie directă până la Bordeaux, zborurile sunt cu escală şi, deci, ceva mai scumpe.

O persoană care vrea să meargă în vacanţă la jumătatea lunii iulie îşi poate procura acum biletul la un preţ de 437 de euro, cu escală la Schiphol, Amsterdam, la dus şi la Fiumicino, Roma, la întoarcere.

La Biroul de Turism din oraşul Bordeaux veţi găsi o multitudine de oferte de circuite, unde trebuie să vă faceţi programare. De exemplu, o excursie de o zi care se organizează în fiecare luni este în zona Saint-Emilion, protejată de UNESCO.

Turiştii vizitează două castele, Haut-Sarpe şi Beau-Sejour Becot sau Canon, iau prânzul într-un sat de lângă castele şi trec şi prin orăşelul medieval Saint- Emilion. Preţul acestei excursii este de 91 euro de persoană.

O altă excursie, pe placul gurmanzilor, este în regiunea Margaux, unde, pentru 94 euro, turistul va vizita patru castele, unde vor degusta vinurile cunoscute ale zonei şi vor mânca specialităţile culinare.

Există şi opţiunea de a vă organiza singuri excursia. Vă puteţi caza, de exemplu, la 3 km de Saint- Emilion, la hotelul Chateau Grand Barrail, 4 stele, cu circa 290 de euro/noapte camera dublă.

Grand Barrail, un castel-hotel de 4 stele, este situat prin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 2 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 54 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

Ion Iliescu, mesaj cu dedicație pe blogul personal

HotNews acum o ora
Fostul președinte Ion Iliescu le-a mulțumit marți, printr-un mesaj publicat pe blogul personal, foștilor și actualilor angajați SPP la împlinirea a 34 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază. Ion IliescuFoto: INQUAM Photos / Octav

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 4 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 27 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°