Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şedinţa Comisiei Roşia Montană, suspendată după 10 ore. PNL acuză PPDD de trădare

Publicat in Press Alert, joi 7 noiembrie 2013 ·

Şedinţa Comisiei parlamentare privind Roşia Montană a fost suspendată, în această noapte, după ce reprezentanţii PPDD au avut o discuţie cu Gabriela Firea pe hol şi n-au mai participat la lucrări când s-a verificat cvorumul, iar PNL i-a acuzat pe aceştia de “trădare”, scrie Mediafax. Preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov, a anunţat, după mai mult de zece ore de la debutul şedinţei, că aceasta a fost suspendată din lipsă de cvorum.

“Am mai rămas doar nouă colegi în sală, s-a cerut prezenţa şi s-a constatat că nu îndeplinim condiţiile de cvorum. Vom relua dezbaterile mâine dimineaţă, la 10.00″, a afirmat Vâlcov. El nu a vrut să spună cine a lipsit, precizând însă că s-a cerut de două ori verificarea cvorumului şi s-a constatat de fiecare dată că acesta nu este îndeplinit. Deputatul PNL Cristina Pocora, vicepreşedinte al comisiei, a spus că toţi cei cinci reprezentanţi ai PNL au fost prezenţi şi au susţinut continuarea dezbaterilor. Ea a reiterat punctul de vedere al PNL că proiectul trebuie respins. Ea a spus că au mai fost prezenţi reprezentanţii UDMR şi cei ai celorlalte minorităţi naţionale. În privinţa reprezentaţilor PPDD, deputatul PNL Micea Dolha a spus: “Cei de la PPDD au trădat”.

Nerealizarea cvorumului a fost constatată după ce senatorul PSD Gabriela Firea a avut o scurtă discuţie pe hol cu deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru şi cu senatorul PPDD Constantin Popa, toţi trei fiind membri ai comisiei. În timpul discuţiei, Ciuhodaru a fost apelat pe telefonul său şi a plecat, iar Firea i-a arătat ceva pe propriul telefon mobil senatorului Popa. Imediat după acest moment, din sala comisiei a ieşit Darius Vâlcov, care a anunţat suspendarea şedinţei din lipsă de cvorum.

Întrebat de ziarişti de ce a dispărut din cvorum, senatorul PPDD Constantin Popa a spus: “Nu am dispărut nicăieri, am ieşit pe hol cu domnul doctor (Tudor Ciuhodaru – n.r.) să ne consul

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 5 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°