Şeful IPJ Argeş a dispus, miercuri seară, suspendarea din funcţie a inspectorului principal Cristian Cioacă, arestat preventiv de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti pentru omor şi ridicat de poliţişti de la locuinţa sa din Piteşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul IPJ Argeş, Serviciul de Investigaţii Criminale, au pus în executare mandatul de arestare preventivă nr. 43/UP din 5.12.2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a ÎI-a penală, privindu-l pe Cioacă Constantin Cristian, de 39 ani, din Piteşti, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
"Prin dispoziţia şefului IPJ Argeş, comisar şef Dumitru Nicolae, inspectorul principal Cioacă Constantin Cristian a fost suspendat din funcţie, iar poliţiştii argeşeni l-au predat pe acesta lucrătorilor din cadrul DGPMB-SIRAP, fiind condus la Direcţia Cercetări Penale din Bucureşti", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu.
Maşina cu poliţistul Cristian Cioacă, escortat de colegii săi de la IPJ Argeş, a plecat, miercuri seară, spre Direcţia Cercetări Penale din Bucureşti, reprezentanţii Poliţiei judeţene Argeş confirmând că nu au fost probleme deosbite în punerea în aplicare a mandatului.
Cristian Cioacă, arestat preventiv, miercuri seară, pentru omor deosebit de grav, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, a fost ridicat de poliţişti de la locuinţa sa din Piteşti, încătuşat şi dus la sediul IPJ Argeş. Cioaă a fost ridicat din apartamentul său situat la etajul al doilea al unui bloc de patru etaje din cartierul Banatului din Piteşti, primele indicii arătând că acesta îi aştepta în locuinţă pe oamenii legii, cu lumina stinsă şi bagajul făcut, să vină să-l ridice.
Poliţistul a refuzat să facă vreo declaraţie jurnaliştilor aflaţi în faţa locuinţei sale