Cu prilejul celui de-al 100-lea volum din BPT –Domnişoara Christina. Şarpele – care apare miercuri, 23 februarie 2011, am stat de vorbă cu profesorul şi criticul literar Sorin Alexandrescu, nepotul marelui savant şi prefaţatorul acestui volum.
Vezi aici lista cărţilor din colecţia "Biblioteca pentru Toţi" apărută împreună cu Jurnalului Naţional
Jurnalul Naţional: Domnule profesor, a fost de multe ori evocată, în ciuda discreţiei dumneavoastră, legătura de familie cu Mircea Eliade. Ce e mai important, să fiţi nepotul lui Mircea Eliade sau interpretul operei sale?
Sorin Alexandrescu: Pentru mine, cele două "roluri" sunt incomensurabile, pentru că ascultă de reguli, valori şi tipuri de memorie diferite. Criticul trebuie să fie imparţial şi obiectiv, el se aplică memoriei colective a operei lui Eliade; nepotul este inevitabil subiectiv, poate şi parţial, căci în el răsună memoria personală a lui Mircea. Trăsătura lor de unire nu poate fi decât ceea ce numiţi "discreţia": nu am pretins niciodată la monopolul cunoaşterii sau interpretării lui Mircea Eliade, nu scriu de-aceea – cum bine ştiţi – decât rar despre el şi invit mereu pe alţii s-o facă, după cum nu polemizez cu cei care scriu negativ, chiar când dau dovadă de erori sau rea voinţă. A fi rudă cu un autor nu înseamnă neapărat a-l cunoaşte mai bine, ci doar a-l cunoaşte altfel. Când am publicat Jurnalul portughez am avut de ales între a elimina pasajele prea intime sau nu. L-am publicat integral, cum am spus şi în prefaţă, din datorie de critic.
Cum se vede Mircea Eliade nu "dinspre Portugalia", ci dinspre Domnişoara Christina şi Şarpele? Cu un cuvânt mereu la modă în spaţiul cultural românesc, "rezistă"? Trecerea timpului a "limpezit-o" (sărăcind-o de sensuri şi semnificaţii) sau, dimpotrivă, a îmbogăţit-o? Relectura celor două romane v-a revelat unele semnificaţii no
