Deşi în fiecare seara malul Mureşului este plin de arădeni şi turişti care îl vizitează puţini ştiu că odată râul era folosit pentru transportul sării. Acest drum începea de la Turda, Uioara, Dej, Ocna Şugatag spre părţile Aradului.
Comerţul cu sare era în strânsă legătură cu creşterea animalelor dar şi a alimentaţiei populaţiei riverane Mureşului, Tisei şi chiar Dunării.
Primele ambarcaţiuni primitive care au fost folosite pentru acest timp de comerţ au fost plutele care ajungeau la destinaţia Szeged sau chiar mai departe. Sarea transportată pe Mureş ajungea şi în Ţaratul bulgar, conform scrierilor lui Nicolae Iorga.
Drumul Sării pe Mureş era sub controlul voievozilor Glad şi Ahtum care pentru o mai bună funcţionare a transportului şi controlului au instituit aşa numitele „vămi ale sării”. Una dintre cele mai interesante şi ample informaţii despre transportul sării o avem de la austriacul Hans Dernschwam (1494-1586) care trimite un raport datat 16 august 1582 Casei Fugger, deţinătoarea din acea perioadă a Camerei de Sare din Transilvania. La Arad existau adevărate cartiere ale plutaşilor şi navigatorilor, cartierul Micălaca fiind cel mai bine reprezetant.
În ceea ce priveşte deplasarea ambarcaţiunilor aceasta se făcea pe cursul apei, vâslire sau cu ajutorul unor pânze atunci când vântul era favorabil. Urcarea ambarcaţiunilor în amonte se făcea prin utilizarea edecului prin tracţiune animală. Transportul sării şi navigaţia pe Mureş scad începând cu anul 1841 când se dă în folosinţă calea ferată Arad-Alba Iulia.
Totuşi trebuie să menţionăm faptul că se mai naviga pe Mureş, rar, transportul produselor pe această cale navabilă extinzându-se până în deceniul al patrulea al secolului trecut. Şi morile de apă de pe Mureş au contribuit la creşterea valorică a activităţii nautice. Morile de apă sunt semnalate începând cu secolul al XVI. Ele era
