Satul Patricheni din judeţul Neamţ este, poate, singurul loc din Romănia in care femeile aşteaptă pensia nu pentru a-şi putea duce traiul, ci pentru a face pomeni soţilor lor decedaţi. De ani buni, femeile au rămas singure şi găsesc ca unică alinare că "nici una nu-i mai presus decăt cealaltă". Singurul bărbat din sat, de numai 23 de ani, nu ştie cum să facă pentru a scăpa din satul văduvelor.Â
Ochii lor plăng fără lacrimi. Copiii aproape că le-au uitat, in vreme ce săracia şi neputinţa de a supravieţui le amărăsc bătrăneţea. Şi-au pierdut soţii şi, de ani buni, trăiesc singure. Unele dintre ele işi toarnă o cană de apă şi zic că au măncat. Altele, deşi au peste 60 de ani, se roagă să fie luate cu ziua la muncă in sat, pentru a putea să-şi cumpere o păine. Casele dărăpănate şi uliţele bolovănoase amintesc de vremea satului de odinioară. Un sat din Neamţ, in care "moartea seceră parcă numai bărbaţii".
Tărăsc picioarele agale, cu umerii cocoşaţi sub povara desagilor umpluţi cu cartofi căt mingile de ping-pong. In urma lor se ridică rotocoale de praf alburiu. O iau incet la vale, fără să se grăbească. Acasă nu le aşteaptă nimeni. O curte pustie in care doar vreo orătanie ce mai sparge tăcerea apăsătoare.
54 DE ANI DE VÃ...DUVIE. După ce şi-au dus bărbaţii la groapă, multe dintre femeile din satul Patricheni au uitat să mai zămbească. Şi nici haine de sărbătoare nu şi-au mai pus vreodată. Apucă să deschidă gura, dar lacrimile o iau inainte. Se rostogolesc printre ridurile obrajilor, iar privirea le cade in pămănt de parcă s-ar ruşina de suferinţa lor. Zeci de ani de văduvie, sfinţiţi de suferinţa amară. Tanti Elena mai are un an şi implineşte 80. S-a măritat la 20 şi ceva de ani, la 25 a rămas insărcinată, iar bărbatul i-a murit dinainte de a i se naşte fata. Au trecut de atunci 54 de ani, şi tanti Elena Andrei nu s-a
