Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgarii nu se lasă de proteste: Zeci de mii de persoane protestează faţă de corupţie şi sărăcie

Publicat in Romania TV, duminică 3 martie 2013 ·

Zeci de mii de bulgari au manifestat duminică în aproximativ zece oraşe împotriva corupţiei şi a sărăciei, cerând înlocuirea elitei politice cu noi reprezentanţi ai cetăţenilor.

La Sofia, miile de manifestanţi au blocat centrul Sofiei, precum şi traficul pe "Podul Vulturilor", locul simbolic al manifestaţiilor lor împotriva corupţiei şi a sărăciei. Peste 7.000 de manifestanţi purtau bannere pe care se putea citi: "Mafioţii la închisoare" sau "Ei sunt mulţi, sunt bogaţi, sunt insolenţi dar nu vor mai rezista", informează Novinite.com.

Manifestaţii de protest au avut loc şi în alte oraşe din Bulgaria. La Varna , aproximativ 20.000 de manifestanţi au cerut demisia primarului Kiril Iordanov căruia îi reproşează că se supune unui grup economic dominant care "a distrus întreprindele mici şi mijlocii", potrivit televiziunii publice BNT. De asemenea, au fost organizate proteste de stradă şi la Plovdiv, la Ruse şi Blagoevgrad.

Protestele au coincis cu Ziua Naţională a Bulgariei, ceea ce a făcut ca o ceremonie organizată duminică la Sofia, la care a fost prezent şi preşedintele Rosen Plevneliev, să fie lipsită de prezenţa publicului, piaţa fiind blocată şi protejată de poliţiştii care supravegheau protestarii.

Citeşte şi: Factura la energie dă jos executivul: Premierul Bulgaria anunţă demisia Guvernului său

Plevneliev se străduieşte să formeze un Guvern de experţi care să îi succeadă Cabinetului conservator al lui Boiko Borisov, care a demisionat la 20 februarie sub presiunea manifestaţiilor. O tentativă de dialog a preşedintelui cu protestatarii a eşuat vineri.

În faţa Parlamentului, pe un banner se putea citi: "Puterea cetăţenilor, jos mafia!". Juristul Ivan Hristov, un protestatar activ, a declarat că "se vor forma comitete cetăţeneşti în cartiere pentru a înlocui partidele şi organizaţiile neguvernamentale corupte". "Vom man

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 5 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 7 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 12 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum o ora
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 8 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 12 ore
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 5 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°