Picanteriile despre vedete şi gâlcevile iscate între vecini atrag oamenii ca un magnet. Plictiseala, invidia, pornirile agresive şi curiozitatea îi împing pe tot mai mulţi către un nou viciu: scandalul. “Ori de câte ori apare un scandal, încercăm să ne implicăm”. Afirmaţia îi aparţine celebrului Larry Flynt, editor al publicaţiei “Hustler”, recunoscut pentru apetenţa sa pentru scandal. Dacă unii ar putea spune că Flynt ar fi încercat să se disculpe în acest fel în faţa celor care l-au acuzat în repetate rânduri că a atentat la bunele moravuri ale societăţii, psihologii înclină să susţină spusele acestuia.
Magnetismul scandalului
Bârfele despre celebrităţi, reality show-urile şi senzaţionalul fascinează publicul. Oamenii sunt mari amatori de emisiuni axate pe subiecte de scandal. Chiar şi o bună parte dintre cei cu studii superioare. Puţini sunt, însă, cei care recunosc. Mulţi susţin că vor să vadă emisiuni cu profil cultural sau spun că nu se uită la televizor şi preferă să citească o carte bună.
Realitatea vine să-i contrazică. Cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că bârfele despre celebrităţi şi reality show-urile se numără printre viciile moderne, potrivit unui studiu publicat luna trecută. Dar oamenii nu sunt fascinaţi numai de scandaluri împachetate strălucitor. Tărăboiul din curtea vecinilor este la fel de atrăgător.
Ţine de natura umană. “Suntem mult mai receptivi la ceea ce este negativ, scandalos”, spune psihologul Elisabeta Ilie. “Scandalul e un stimul destul de puternic”, adaugă aceasta. O explicaţie constă în faptul că este firesc să fim atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru.
Invidie şi agresivitate
Unii experţi în comportament susţin teza potrivit căreia oamenilor le place scandalul întrucât adaugă sare şi piper vieţii lor plictisitoare. Alţii sunt de părer