Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renault Laguna Coupé, 4CTRL

Publicat in Jurnalul, duminică 17 iulie 2011 ·

Până nu demult, maşinile făcute de Renault erau considerate corecte şi cam atât. Suficient de ief­­tine cât să se regăsească în colimatorul cum­pă­­rătorului român, totuşi produsele constructo­ru­lui francez erau universal privite ca netermina­te, asta cel puţin la nivelul designului, de multe ori în suferinţă, dacă ne gândim la vechile Clio (cu lu­ne­ta bombată) şi Megane. Prin apariţia lui Lati­tu­de şi a lui Laguna Coupé, lucrurile se schimbă însă radical.

Pentru că despre ultimul vom vorbi, priviţi mai întâi pozele. Transformarea este spectaculoa­să, iar mulţi clatină din cap a neîncredere atunci când văd pe capotă sigla în formă de romb. Dacă par­tea frontală păstrează elementele specifice, plus spoilerul cu priză de aer supradimensionată, vă­zut din spate modelul n-are prea multe în co­mun cu ce a adus Renault în trecut: lumini de tip LED şi eşapament cu evacuare dublă, iar pe late­ra­le jante de 17 inch şi praguri cromate.

Cea mai importantă noutate este însă posibili­ta­tea optării pentru versiunea 4Control, mai pe ro­mâneşte varianta dotată din stantard cu di­rec­ţie pe toate cele patru roţi. Cu un motor diesel de 2.0 litri şi 180 CP, plus o transmisie manuală în şa­se trepte, maşina este o reuşită. Reprizele scurte ale cutiei te îndeamnă să adopţi un mers mai spor­tiv, iar propulsorul face faţă bine provocării. Cât despre direcţia pe patru roţi, aceasta are prin­ci­pii de funcţionare în funcţie de viteza de rulare. La viteze mici, roţile spate vor vira invers faţă de ce­le din faţă, în timp ce la viteze mari vor braca în ace­eaşi direcţie, pentru ca virajele să poată fi lu­a­te cât mai sigur. Există şi ESP pentru corectarea even­tualelor erori de pilotaj.

Laguna Coupé 4Control 2.0 dCi propune un con­sum mixt de 5,7 litri la suta de kilometri. În test am înregistrat 8,9 litri în oraş, pentru ca pe au­tostradă valoarea să scadă până la 6,5

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 49 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 23 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°