Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Margaret Thatcher a murit în urma unui atac cerebral

Publicat in Capital, luni 8 aprilie 2013 ·

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a murit luni dimineaţă, în urma unui atac cerebral, informează BBC.

"Doamna de fier", în vârstă de 88 de ani, a condus guvernul britanic din 1979 până în 1990. Este unicul prim-ministru, în 160 de ani de istorie britanică, reales de trei ori consecutiv.

"Cu mare tristeţe, Mark şi Carol Thatcher au anunţat luni dimineaţă că mama lor, baroneasa Thatcher, a murit în urma unui atac cerebral", a precizat purtătorul său de cuvânt, lordul Bell.

Margaret Thatcher a vizitat România pentru prima dată în septembrie 1971, în calitate de secretar de stat pentru educaţie şi ştiinţă al Marii Britanii. În acel moment, România părea un stat ce doreşte să se desprindă de dictatul sovietic şi să meargă spre independenţă.

Cea de-a doua vizită a „Doamnei de fier", a avut loc în anul 1975, între 30 august şi 3 septembrie, de această dată în calitate de lider al Partidului Conservator, prilej cu care a cunoscut conducerea Partidului Comunist Român, pe Nicolae Ceauşescu.

Nu a revenit în România în calitate de prim-ministru, cu toate că în 1980, ministrul său de Externe, lordul Carrington, a făcut o vizită oficială în statul român, iar în aprilie 1981, Ilie Verdeţ, în calitate de prim-ministru, este primit la Londra de către Margaret Thatcher.

Baroneasa Thatcher, nascută cu numele Margaret Roberts, a devenit deputat conservator în circumscriptia Finchley (Londra) în 1959. S-a retras din Camera Comunelor în 1992.

A deţinut funcţia de ministru al Educaţiei şi a candidat împotriva premierului Edward Heath pentru postul de lider al Partidului Conservator în 1975.

A câştigat alegerile generale în 1979, 1983 şi 1987.

Fostul premier britanic Margaret Thatcher era o persoană exigentă, irascibilă şi avea un apetit pentru whisky, conform arhivelor oficiale

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 54 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°