Brăilenii îşi numesc odraslele inspirându-se din telenovele sau în funcţie de numele vedetelor preferate Nu li se mai zice Vasile, ci Van Dame, nici Ion, ci Dallas, nici Gheorghe sau Gherghina, ci Rambo sau Argentina ori Suedia…Cât despre numele de familie, aici se poate lucra mai greu, numai cu patalama de la instanţă. Numai că, dacă în anii anteriori cei mai mulţi dintre brăilenii care apelau la schimbarea numelui pe cale administrativă o făceau tocmai pentru a scăpa de situaţiile jenante, acum lucrurile s-au schimbat. Unii s-au învăţat şi cu nume de genul: Sulă, Arici sau Bostan.
Un lucru e clar: Gheorghe, Ion, Vasile şi Maria, prenume pur româneşti, nu mai sunt de mult timp la modă. Se poartă nume ale unor personaje de film sau ale unor vedete. Dacă prenumele este unul primit, numele este cel moştenit. Asta până la solicitarea modificării lui, dar numai pe baza unui motiv întemeiat.
Astfel, 15 brăileni au solicitat de la începutul anului şi până acum schimbarea numelui pe cale administrativă. Deşi în anii precedenţi majoritatea motivelor invocate pentru schimbarea numelui erau legate de faptul că acestea erau urâte, acum, o singură persoană a trecut pe la ghişeul de la Evidenţa Populaţiei şi a vrut să-şi schimbe numele cel haios cu un altul.
Joaca de-a numele
Restul solicitărilor au venit din partea celor căsătoriţi sau divorţaţi.
“Deşi după divorţ au obţinut permisiunea de a păstra numele soţului, după un timp, unele doamne s-au prezentat la noi şi au solicitat schimbarea numelui” , a precizat subcomisarul Mirela Cruceanu, şef Serviciu Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei Brăila.
Multe solicitări au fost şi din partea cuplurilor căsătorite care, deşi la cununie au dorit să-şi unească numele, mai apoi s-au răzgândit.
“Numele meu de fată era cunoscut de