Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi ţinuţi în frig de edilii petrecăreţi

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 · ·

Primarul din Negreşti are bani pentru Zilele Oraşului, dar nu şi pentru încălzirea unui liceu.

Temperaturile extrem de scăzute din ultima perioadă au început să fie resimţite în şcolile din judeţul Vaslui. Frig nu este doar în unităţile de învăţământ de la sate, ci şi la cele de la oraş. Un exemplu este Negreştiul, acolo unde cei aproximativ 2.000 de elevi ai Liceului „Nicolae Iorga“ îngheaţă în sălile de clasă. La această unitate de învăţământ problema căldurii este veche, iar primarul Ioan Cozma dă vina, de fiecare dată, pe lipsa banilor. Acesta se plânge că are şi acum datorii la furnizorul de păcură. Soluţia ar fi simplă: montarea unei centrale pe gaz, combustibil folosit acum în oraş.

Serbări pe banii statului

În ciuda sărăciei, edilul Negreştiului a găsit fonduri să organizeze la sfârşitul acestei săptămâni Zilele Oraşului, pentru care va cheltui 30.000 de lei, bani de la Guvern pentru bugetul local. Primarul a decis modul în care aceştia vor fi folosiţi.

„Ne-am gândit că ar fi bine să organizăm şi noi Zilele Oraşului, aşa cum fac toate localităţile din ţară. Şi pentru asta vom folosi banii primiţi de la Guvern. Este adevărat că Primăria are datorii la furnizori. Numai la firma Instalrep avem de plătit în jur de 100.000 de lei“, a declarat Ioan Cozma. Problema frigului din liceu va fi rezolvată, cel mai probabil, la jumătatea lunii noiembrie. „Încă avem noroc că am făcut anveloparea termică în vară. Oricum, datorită Consiliului Judeţean, avem bani pentru montarea unei centrale pe gaz. Sper să o punem în funcţiune pe la jumătatea lunii noiembrie“, a declarat Doina Mihai, directoarea liceului.

Suceava: Trataţi în saloane congelate

Problema frigului face victime şi în alte judeţe din Moldova. La Suceava, spre exemplu, sute de pacienţi ai Spitalului Judeţean au tremurat zile la rând în saloane. Chiar dacă temperaturile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 4 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum o ora
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 44 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum 48 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°