Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoriile firmelor la finanţe au ajuns la 530 milioane lei

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 12 aprilie 2013 ·

Fiscul ieşean avea de recuperat la sfârşitul lunii trecute de la constribuabilii persoane juridice peste 530 milioane lei. Cifra este în scădere faţă de luna precedentă cu aproximativ 10 milioane şi cu peste 17 milioane lei faţă de prima lună a anului.

Chiar dacă cifrele arată o îmbunătăţire în domeniul recuperării arieratelor, cel mai greu apasă pe umerii bugetului de stat datoriile firmelor aflate în proces de reorganizare sau în faliment. Suma primilor cinci contribuabili cu arierate nerecuperabile depăşeşte cu circa 100 milioane lei valoarea tuturor arieratelor recuperabile. Detaşat conduce compania Fortus, care datorează peste 220 milioane lei la bugetul de stat, urmată de o companie al cărei obiect de activitate este „lucrări în construcţii de căi ferate”, cel mai probabil Construcţii Feroviare Moldova, cu datorii de peste 140 milioane lei. „Podiumul” este completat de CET Iaşi cu datorii de peste 130 milioane lei, urmată de o firmă care se ocupă de fabricarea de autovehicule cu peste 95 milioane lei datorii şi o companie care fabrică fire şi fibre metalice datoare cu peste 45 milioane lei. În cazul persoanelor fizice, sfârşitul lunii martie a culminat cu o creştere a cuantumului arieratelor recuperabile cu circa trei milioane lei, ajungând astfel la valoarea de aproximativ 47 milioane lei. Totuşi, Fiscul se poate mândri că luna trecută a avut venituri nete de 507 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai mult, faţă de luna februarie, veniturile DGFPJ au săltat cu circa 200 milioane lei. În structură, veniturile la bugetul de stat pentru luna martie au fost realizate în proporţie de circa 142 % faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşteri ale veniturilor aferente bugetului de stat s-au înregistrat la impozit pe venit cu 8,76% (8,83 milioane lei), TVA cu 86,93% (11,57 milioane lei) şi alte ve

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°