Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un domn

Publicat in Dilema Veche, vineri 26 ianuarie 2007 ·

Frunze şi ierburi, uleiuri şi pietre, ghivece şi vaze. Flori mari şi mici, plante exotice, garoafe, crizanteme. Pitici de grădină, bulbi şi seminţe, broşuri, stropitori, plante agăţătoare, eprubete. Roşu, portocaliu, verde deschis, violet. Panglici, trandafiri şi un miros copleşitor. Deasupra uşii, un clopoţel al cărui sunet aduce cu sine din micul depozit al florăriei un bărbat de statură mijlocie, elegant îmbrăcat şi mereu bine dispus. El este florarul sau "nea Geo"; altfel să nu-i spui. "Eu sînt doar Ťnea»! ŤDomni» sînt cei cu carte, cu facultăţi. Eu am numai zece clase. Nu mi-a plăcut deloc cartea, iar părinţii se certau des din acest motiv. În clasa a III-a, tata m-a dat la vioară în speranţa că o să-mi găsesc vreodată un loc într-un grup de lăutari cu care să colind ţara. ŤSau măcar să-ţi găseşti o soaţă pe care să o înnebuneşti cu cobza asta şi care să-ţi pună şi ţie un blid cu mîncare în faţă!» Dar nici Ťcobza», cum zicea tata, nu mi-a plăcut. La 16 ani, m-am îndrăgostit de o ţigancă foc de frumoasă, care vindea flori la marginea pieţei. Cînd a auzit tata, m-a ameninţat că mă omoară, iar mama a început să plîngă şi să se vaite că o s-o bag în pămînt... Din păcate, pe fată am pierdut-o; i-a sucit minţile un trubadur - ştia el, tata, ce ştia, cînd mă bătea la cap cu Ťcobza»! -, dar n-am uitat poveştile ei despre flori şi comerţul ăsta." Nea Geo vorbeşte amuzat de toate "drăciile" din copilărie, dar, de fiecare dată cînd clopoţelul sună, îşi întrerupe ideea, ia poziţie de drepţi, îşi drege vocea şi aşteaptă semnul din partea clientului: "Fiţi amabil, vă rog! Aş dori şi eu...". Nu contează că ai intrat în florărie doar ca un simplu privitor, atras de mirosurile ameţitoare ale florilor, sau că eşti un client mai vechi. N-are importanţă că vrei doar un ghiveci de plastic, o pungă de pămînt, o singură garoafă sau un braţ de trandafiri. Florarul îşi trateaz

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 38 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum o ora
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 4 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum o ora
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°