Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca M&D » Doi veterani din lotul lui Dinamo îşi împrumută constant coechipierii mai tineri cu bani

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 13 februarie 2013 ·

Munteanu şi Dănciulescu sînt surse de venit pentru tinerii cu salarii mici, veteranii împrumutîndu-i regulat pe colegi cu sume de bani.

Dinamoviştii au primit restul de două treimi din banii pe luna octombrie şi o parte pe noiembrie din cei 800.000 de euro care au venit de pe urma transferului lui Ţucudean la Standard.

Acum, situaţia financiară e una plăcută pentru jucători, însă în momentele în care fotbaliştii nu-şi încasaseră salariile timp de trei luni, erau nevoiţi să se împrumute de la prieteni. Fotbaliştii tineri, cu contracte pînă în 3.000 de euro lunar, au găsit sprijin în vestiar la Cătălin Munteanu şi Ionel Dănciulescu. Fotbalişti care au jucat în străinătate şi au reuşit să pună ceva bani deoparte.

"Copiii au de plătit chirie la apartamente, unii au şi credite, iar cînd nu mai au bani vin şi iau de la Danciu sau Cătălin. Ei îi trec pe foaie şi aşteaptă să le fie returnată suma în momentul în care vin banii de la club", au povestit dinamoviştii.

100.000 de euro e salariul anual pe care îl cîştigă Dănciulescu la Dinamo, el acceptînd, recent, diminuarea contractului cu 20.000 E

10.000 de euro e contractul lunar al lui Munteanu în Ştefan cel Mare

1.500 de euro pe lună cîştigă Nica, avînd cel mai mic contract dintre titulari

Inbox:

- Dinamoviştii dispută azi ultimul amical din Marbella, în compania formaţiei de liga a 3-a spaniolă, Real Balompedica Linense. Partida va începe de la ora 18:00, liveTEXT pe GSP.RO şi în direct la Look TV.

- Teodor Lucuţă, fost fundaş stînga al "cîinilor" în perioada 1973 - 1980, a decedat la vîrsta de 57 de ani în urma unei lungi suferinţe. Lucuţă a bifat 128 de meciuri în alb-roşu şi a cucerit trei titluri de campion (1973, 1975, 1977).

Munteanu şi Dănciulescu sînt surse de venit pentru tinerii cu salarii mici, veteranii împrumutîndu-i regulat pe colegi cu sume de bani. @N_

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 49 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 13 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 9 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 11 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°