Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avioanele de luptă intră în criză de timp

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 · ·

România a solicitat Statelor Unite o ofertă pentru avioane F-16 la mâna a doua. Americanii nu au anunţat un program de compensare economică, aşa cum prevede legea în România. Ceilalţi competitori şi-au prezentat ofertele încă de acum doi ani. România trebuie să găsească urgent un avion de luptă multirol care să înlocuiască bătrânele MiG-uri 21 cărora le expiră durata de viaţă la sfârşitul anului viitor. Acum câteva săptămâni, ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, îşi exprima speranţa că decizia CSAT privind avionul ales va fi adoptată până la sfârşitul lui 2009. Într-un an nu va fi timp nici măcar pentru derularea procedurilor de achiziţie. Indiferent de modelul de avion ales, piloţii români, formaţi pe MiG 21 LanceR, vor avea nevoie şi de o perioadă de antrenament înainte să treacă la misiuni de luptă.

Citiţi şi:

Un avion F-16 Falcon, nevoit să-şi arunce muniţia aproape de o autostradăArmatei Române i se oferă o nouă maşină blindatăÎncotro merge Armata română după Irak?

În momentul de faţă, Guvernul României aşteaptă o ofertă oficială din partea Guvernului SUA, cu privire la livrarea unor avioane de luptă F-16 pentru Armata Română, a anunţat, acum câteva zile, secretarul de stat Aurel Lascu, şeful Departamentului pentru Armamente din Ministerul Apărării Naţionale. Oferta americană ar urma să vină drept răspuns la solicitarea părţii române.

Secretarul de stat Lascu a precizat că partea română a solicitat Statelor Unite avioane “în uz” (second-hand) şi că, dacă se va încheia contractul cu SUA, avioanele cedate României “vor fi revitalizate de către producătorii americani pentru că acesta este specificul procedurii”. Întrebat dacă industria românească va participa şi ea la modernizarea avioanelor F-16, oficialul MApN a fost tranşant: “Nu se pune problema ca producători americani să fabrice piese în România“. 

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 12 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 10 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 9 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 6 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 13 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

4°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°