Maestrul Sadoveanu era incuiat rau. Uneori, si cite cinci zile nu mai scria un rind din cauza asta. Se dedica doamnei Ana si domnului Alexandru Tacu Maestrul Sadoveanu n-avea chef niciodata sa se ocupe de treburi urgente si mereu simtea nevoia sa se ocupe de lucruri care pot astepta. De pilda, cind baiatului de la tipografie ii titiia fundul asteptindu-l sa dea materialul la tipar, Maestrul se apuca sa manince bors. Tot asa, incepea sa scrie Hanul Ancutei, dar lasa totul balta si pleca sa vineze lapini la Tomesti cu boierul Zipa, cu Teodorenii si cu sleahta lor, dupa care se infundau la Hanul Trei Sarmale. Poftim! Nu mai spun ca, in loc sa scrie Baltagul, amina si se apuca sa-si curete galosii. "Ce faci, Maestre, il intrebau prietenii, nu mai scrii Baltagul?". "N-am inspiratie", zicea. Cirnati! Se alinta! Parca ce, inspiratia vine asa, popic! Cureti galosii si gata! Nu, nenisorule, inspiratia e vointa sacra, sfinta a lui Dumnezeu, omul nu e in stare de asa ceva. El e doar un sacerdot, adica popa, care aprinde focul divin. Asa ca, s-avem iertare, nu putea el, Maestrul, sa nascoceasca asemenea subiecte. Nu vointa omului decide, totul este scris in Cer - si Baltagul! Maestrul ar fi trebuit sa fie modest si sa i se umple ochii de lacrimile recunostintei fata de Domnul pentru ca i-a plamadit si desavirsit in suflet o asemenea opera. Cel putin asta-i parerea mea! * Maestrul Sadoveanu era incuiat rau. Uneori, si cite cinci zile nu mai scria un rind din cauza asta. Era nervos noaptea, nu punea geana pe geana, se rastea la nevasta-sa (biata coana Catincuta!), iar pe copii ii batea din nimic. O data a scos pusca si a tras in aer ca sa-i sperie, ca, vezi Doamne, Maestrul nu putea scrie. Pina intr-o zi, cind Ionel Teodoreanu, celebrul autor al Medelenilor, i-a spus: - De ce nu iei, cher ami, niste supozitoare? Maestrul a luat supozitoare si... s-a descuiat sau s-a desferecat, cu