Pe o masă verde de ping-pong s-a scris prima pagină a celei mai de preţ poveşti a Aradului! În primăvara lui 1945, într-o încăpere a grădiniţei de lângă stadion, baronul Francisc Neuman îşi chema câţiva colaboratori, iar pe o coală albă de hârtie era redactat procesul verbal de înfiinţare a clubului ITA. Un tânăr elev, în vârstă de 15 ani, a fost martorul acelei întâlniri. Elevul de atunci, astăzi profesorul Dionisie Piroş, are 83 de ani şi o exactitate fulminantă în toate amintirile. Le povesteşte şi are acea capacitate rară prin care te face să vezi cu ochii tăi secvenţe de altădată.
Echipa alb-roşie a suferit mereu după creatorul ei, a cărui amintire dăinuie şi va dăinui întotdeauna. Campion de tenis odinioară, profesorul Dionisie Piroş e unul din arădenii care l-au cunoscut îndeaproape pe baron, tatăl său fiind chiar contabilul-şef al celui căruia Aradul, UTA, noi toţi, de fapt, îi datorăm atâtea şi atâtea. Ancorat în absolut tot ce s-a întâmplat cu baronul Francisc Neuman şi cu UTA în anii începuturilor, conectat apoi şi la ce au făcut actorii principali după ieşirea din scenă, oferă mărturii unice, trăite pe viu, ce provoacă mândrie şi tulburare, deopotrivă. Sunt de nepreţuit. Începând de astăzi, www.sportarad.ro vă oferă un dialog-folieton cu Dionisie Piroş, dialog centrat pe impactul imens al baronului în fotbalul arădean.
PARTEA I
- Domnule profesor, să începem cu prima dragoste fotbalistică a baronului, AMEFA.
- Când s-a reîntors din Anglia, la începutul anilor 30, după terminarea studiilor, a preluat ambele fabrici ale familiei, ITA şi cea de spirt, fiindcă fratele lui, Eduard, plecase. Fiind un mare amator de sport, mai juca şi tenis, nu era aşa mare talent, dar i-a plăcut, s-a îndreptat spre AMEFA, a fost prima dragoste. Această echipă din prima clipă a fost sponsorizată de el. Juca în Divizia A, antrenor e