Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„A fugit pământul de sub noi!“. Vezi aici ce amintiri au băimărenii de la cutremurul din 1977!

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Astăzi se împlinesc 34 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, când un seism de peste 7 grade pe scara Richter a lovit mai multe zone ale ţării. Maramureşenii îşi amintesc momentele de spaimă şi panică prin care au trecut în acea zi. Ei spun că de-atunci n-au simţit niciodată ceva similar.

4 martie 1977. O zi frumoasă de primăvară care nu prevestea mai nimic s-a transformat într-una de coşmar pentru maramureşenii care au trăit pe pielea lor cutremurul de atunci. După 34 de ani de la acest eveniment, maramureşenii au încă vie amintirea acelor clipe. „N-o să uit niciodată! Eram chiar aici la Alimentara mare, cum i se spuneam noi atunci, şi stăteam la coadă. Dintr-o dată a fugit pământul de sub noi şi candelabrele se scuturau puternic. Produsele din raft cădeau unul câte unul. Nu ştiam ce se întâmplă, toată lumea a fugit repede afară. Cutremurul - ne-am dat noi seama mai apoi - n-a ţinut foarte mult, dar lumea era panicată pentru că nu mai simţisem niciodată aşa ceva", rememorează Vasile Vancea, un băimărean acum în vârstă de 70 de ani.

Lumea s-a adunat în centru

Chiar dacă la Baia Mare cutremurul nu s-a resimţit la fel de puternic ca în alte zone ale ţării, în special în sudul ţării, oamenii s-au adunat rapid în zonele deschise pentru a evita eventualele replici ale cutremurului. „Mă plimbam cu soţia prin oraş când am simţit cutremurul. Nu ştiam cum să reacţionăm. Am venit repede în centrul oraşului, unde nu exista niciun risc să se prăbuşească vreo clădire. Cei care erau cazaţi atunci în hotelul din Centrul Nou au ieşit afară. Nimeni nu ştia ce s-a întâmplat, dar după ce am văzut că totul s-a sfârşit, am mers cu toţii spre case", a povestit Ştefan Nagy, de 67 de ani.

Haos în Capitală

Unul dintre cele mai afectate oraşe de către cutremurul din 1977 a fost Bucureştiul. „Eram în cinematograful «Luceafărul» cu patru prieteni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 11 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°