Începe Gâdea în forță. Uită să îi spună lui Răzvan Dumitrescu, cum zice de obicei, că se bucură să-l revadă. Începe cu Băsescu și o întrebare a unui reporter de la Antena 3.
Despre dictatură, fotografii, Narcisa și un infractor. Invitați: Alexandru Athanasiu, Ursu, Pârvulescu, Ciuvică, Cornel Nistorescu. Potrivit , nu o să fie chiar plictisitor. Se dau secvențe dintr-o conferință de presă a lui Băsescu.
Relația cu Blejnar. Gâdea face o comparație cu Florin Georgescu, cam confuză. Trecem la un interviu, tot cu Băsescu la TVR 1. Gâdea triumfă. Îl întreabă pe Athanasiu, dar se bagă Ursu, care spune ceva de cooperativa Higiena, unde se tunde el. Tema părului apare în toată emisiunea. Am aflat că pe Gâdea doar vopsitul părului îl costă 6 milioane.
Athanasiu se revoltă la adresa Președintelui. Iar alunecă în cuvinte complicate, care alungă telespectatorii. Bine că e grav, până la urmă să nu se supere Varanul. Pace.Ciuvică pare cam plictisit, Pârvulescu sătul. Athanasiu tot mai teoretizează despre minciună. Pare mai în formă decât în alte seri și tot nu prea se înțelege ce spune. Cornel a cam slăbit și zâmbește șugubăț. Iar se bagă Ursu, care vorbește tot despre Președinte. Orice are legătură cu acesta este aspru criticat. Și Ciuvică gândește la fel și el mai povestește despre un avocat Chitic, despre care nu știe nimeni. Nici cei din platou, doar Ciuvică știe cine este.
Se dă iar stenograma dintre Băsescu și Blejnar. Cred că este a 20-a oară. O știu pe dinafară. S-a comentat că ea ar fi în avantajul șefului statului. Ei la Antene nu înțeleg asta. Din discuție, Băsescu pare preocupat chiar de ce trebuie și iese bine. Dezbaterea vorbelui șefului statului erau pe vremuri subiect de învățământ politic. Dar era obligatoriu. Acum ni-l oferă Varanul.
Lui Gâdea totul i se pare evident. Cornel spune ce avea el dinainte pregătit. Nu-i răspunde lui Gâdea.