Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Popa Mehedinţu, dealer de vin la "crâşma" din Biserica Colţea | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 ianuarie 2011 ·

Vinul bisericesc de Valea Călugărească se dă fără bon fiscal. Garda Financiară spune că trebuie casă de marcat. Patriarhia zice că vinul "liturgic" e oferit de oameni la Sf. Altar. Noi l-am luat acasă. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ

Miercuri, ora 12.30, la Biserica Colţea, fix în buricul Capitalei. Părintele Sandi Mehedinţu, celebru pentru că a tras clopotele la Revoluţie, ţine slujba de înmormântare. Pe năsălie e o proaspătă decedată, de numai 30 de ani. Lumea plânge, popa cântă şi-ţi dau lacrimile când te uiţi la jalea din jurul tău şi la coşciugul în care zace moarta timpurie.

Fix lângă intrare, pe mâna dreaptă, e colţul lumânăresei. O ştie toată lumea. E femeia care vinde, pe lângă lumânări, cruciuliţe, mătănii, cărţi bisericeşti, icoane şi alte alea care au legătură cu propăşirea spirituală a mirenilor. Întrun colţ, pe etajera cu brizbizurile ecleziastice, stau lipite două sticle de 700 de mililitri. 12 lei bucata. Pe etichetă scrie "Vin bisericesc", produs în podgoriile din Valea Călugărească ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub egida Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Nu se ştie dacă e sec, demisec sau dulce.

MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Popa Mehedințu vinde vin în „crâșma” din Biserica Colțea

Lumea jeleşte de mama focului, şi lumânăreasa, în şoaptă, ne ia banii pe viitorul şpriţ. Fără bon fiscal. Ceva mai devreme, înainte de slujbă, popa Mehedinţu tocmai negociase o livrare de 300 de sticle de vin pentru o presupusă nuntă. A făcut şi discount, la 11 lei butelca, când a auzit de cantitatea cerută. Amabil, zice că are el unu’ mai bun şi mai vechi, de Urlaţi. Îl dă la acelaşi preţ şi se oferă să pună şi etichete de vin bisericesc. Şi dă şi factură. Da’ nu de la biserică.

Popa Mehedinţu ştie arta negocierii

Pe la zece fără un sfert îl sun pe părintele Sandi Mehedinţu. Să-i zic că vreau să mă consult cu e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 16 minute
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 4 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 7 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 2 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 3 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 6 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°