Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dumnezeu – Allah 1-0!

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Evident că în momentul când dv. citiţi rubrica asta, meciul cu Andorra se va fi încheiat de mult. Poate că şi cu scorul care să ne ţină vie speranţa măcar până marţi. Acum, când scriu, mai sunt câteva ore bune până să începem să (sper) numărăm golurile. Şi să ne rugăm ca turcii să nu înscrie cu un gol mai mult decât estonienii. Cum văd eu derularea evenimentelor? Cu optimism moderat. Ar fi putut fi chiar deşănţat, în sensul unui 0-8, numai că în momentul când dădeam să mă apuc de scris, mă puse dracul să citesc „Gazeta sporturilor” de ieri, în moţul căreia, pe pagina 1, este un citat din titularul postului de fundaş dreapta, domnul Măţel, care zice că „Ar fi foarte bun şi un 1-0”!!! Vă mărturisesc că nu ştiu foarte multe despre acest băiat, şi nici nu l-am auzit vorbind până acum. Mă înspăimântă însă acest tip de gândire, perfect asemănătoare cu cea piţurciană: joc la mica ciupeală, „important e să nu primim gol”, şi, binenţeles, poate-şi întoarce Dumnezeu faţa către noi şi se împiedică turcii. Aşadar, domnul Măţel, înainte de a avea în vedere un Andorra – România 0-8, mizează mai degrabă pe scorul Dumnezeu – Allah 1-0! Înainte de a mai face şi alte speculaţii pe marginea alcătuirii echipei, şi implicit a scorului, i-aş reaminti lui Măţel că în anii din urmă (nu foarte mulţi, dar totuşi cât de îndepărtaţi ne par acum!) pe postul dumnealui au avoluat doi fotbalişti absolut excepţionali: Dan Petrescu şi „Guriţă” Contra. Poate că nu le ieşeau chiar toate deposedările ori „tackling”-urile, dar erau ofensivi până în ultima fibră a fiecăruia: alergau ca demenţii, driblau şi centrau perfect, într-un mod în care Torje şi Stancu nu vor reuşi toată viaţa lor. Jucau de parcă voiau să bată mereu cu 8-0, niciodată la 1-0 pe greşeala adversarului. Aşadar, în loc de-un 0-8, parcă văd că punem doar de-un 0-4, rămânându-ne să tremurăm cu ochii şi urechile pe meciurile Turciei. A

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 24 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum 39 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 43 minute
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 14 minute
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°