Marian Coman a publicat recent un volum de povestiri, Fingers and other fantastic stories. Volumul, apărut în limba engleză, se vinde pe amazon.com. Acesta este pretextul interviului de față.
Marian Coman, cum ți s-au vîndut cărțile în România? Mă refer la cele trei cărți publicate pe hîrtie.
Cred că bine. Atît cît se poate vorbi la noi despre vînzarea cărților unui tînăr autor român publicate la o editură care nu face parte neapărat din estabilishment-ul industriei literare din România, zona „de lux“. Ceea ce pot spune cu siguranță în momentul de față este faptul că tirajul la Testamentul de ciocolată, volumul care mă reprezintă, poate, cel mai bine, s-a epuizat. În rest, mai multe știe probabil editorul… Eu am înțeles că transformările prin care trece lumea în momentul de față nu-mi mai dau nici o șansă să trăiesc din scris literatură și din publicat cărți în România. Prin urmare, nu m-au mai interesat cifrele.
Cum au fost primite? Crezi că avem o critică a cărților de F&SF? Sau, altfel spus, îl bagă cineva în seamă pe autorul român de F&SF?
Asta este o poveste lungă. Și începe cu faptul că nu am încredere în critica literară de la noi. Nu vorbesc neapărat despre cea specializată pe F&SF – care este cvasiinexistentă –, ci de critica „serioasă“. Și, fiindcă nu am încredere, nu m-am amestecat în ciorba asta și am evitat, spre exemplu, să trimit cărți și scrisori lingușitoare criticilor literari. Adică să fac ceea ce în lumea literară din România este o cutumă, care mie îmi pare a fi, de fapt, expresia unei forme de pupincurism cultural. De ce e nevoie de pupincurism cultural? Pentru parvenitism cultural. Ți-am spus că e o poveste lungă… Ei bine, părerea mea este că literatura română, cu sistemul ei defect, este un ghetou. Un ghetou în care industria de carte se află în imposibilitatea de a funcțio