Un jucător din judeţul Bistriţa-Năsăud a câştigat, cu o variantă simplă la tragerea Loto 6/49 de duminică, premiul de categoria I, în valoare de peste 3 milioane de lei, potrivit unui comunicat al Loteriei Române.
Biletul norocos, al cărui preţ a fost de 4,9 lei, a fost jucat la agenţia 06-052 din Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49.
Potrivit Loteriei Române, acesta este al patrulea câştig de categoria I la Loto 6/49 obţinut în acest an. Ultima dată, premiul de categoria I s-a câştigat în 28 noiembrie şi a depăşit 8,7 milioane lei. Tot în acest an, în data de 14 iulie s-a câştigat cel mai mare premiu ca valoare din istoria acestui joc, de peste 11 milioane euro.
În conformitate cu Regulamentul privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorii la jocurile de tip loto organizate şi administrate de Loteria Română au la dispoziţie 90 de zile, de la data efectuării tragerii, pentru a-şi ridica premiul.