Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creştinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Publicat in Adevarul, luni 6 decembrie 2010 ·

Creştinii îl pomenesc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, un model de credinţă pentru toţi, considerat ocrotitorul copiilor şi al familiei. De ziua Sfântului Nicolae, toţi copiii primesc cadouri. Dacă ninge în această zi se spune că sfântul şi-a scuturat barba.

IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, va oficia, astăzi, Sfânta Liturghie în paraclisul Catedralei ortodoxe noi, paraclis care poartă hramul Sfântului Nicolae.

Paraclisul „Sfântul Nicolae” mai este cunoscut sub denumirea de „Biserica copiilor”, aici fiind oficiată, în fiecare duminică, Sfânta Liturghie pentru familiile care vin cu copiii la biserică.

Se spune că ajuns preot, Sfântul Nicolae s-a dăruit nevoinţelor ascetice, petrecând în post şi fapte bune, înnoind tot mai mult podoaba sa sufletească şi sporind vrednicia de a fi cârmuitor al Bisericii.

Părinţii săi au murit în timpul unei epidemii, iar tânărul preot a rămas unicul moştenitor al averii lor.

Ascultând cuvântul lui Hristos din Evanghelie adresat tânărului bogat: „Vinde toate câte ai şi vei avea comoară în ceruri”, Nicolae a împărţit averea sa celor lipsiţi şi bolnavi.

Prin milostenia sa, sfântul a ferit de la desfrânare pe cele trei fete ale unui om bogat scăpătat din Mira, care din cauza sărăciei căzuse în deznădejde.

Datorită celor trei pungi cu aur aruncate pe fereastra casei omului aflat în nevoie, fiicele celui ajutat de preotul Nicolae s-au putut căsători.

În ziua de 6 decembrie a anului 346, sfântul şi-a săvârşit viaţa sa pământească, mergând la Hristos.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum o ora
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 3 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 2 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi la Madrid

News.ro acum o ora
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000. Al şaptele

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 4 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 5 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 2 ore
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Arma americană care ar putea face Crimeea „inutilă din punct de vedere militar”

Ziare.com acum 23 minute
Rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA Ucrainei au potențialul de a face Crimeea "inutilă din punct de vedere militar" pentru Rusia, potrivit unui analist militar. Săptămâna trecută, The New York Times a relatat că SUA au trimis

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°