Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăbliţa mayaşă care anunţă APOCALIPSA a fost INTERPRETATĂ GREŞIT. Când vine SFÂRŞITUL LUMII?

Publicat in Gandul, joi 1 decembrie 2011 ·

O inscripţie descoperită într-un templu mayaş din Tortuguero face o predicţie referitoare la "un eveniment apocaliptic" care va avea loc în anul 2012, scrie Daily Mail. Adepţii acestei teorii spun că Pământul ar putea fi înghiţit de o gaură neagră ori că o explozie solară sau un asteroid ar putea aduce sfârşitul planetei noastre.

Inscripţia mayaşă face referire la Bolon Yokte, zeul războiului şi al infernului, despre care spune că "va coborî din ceruri".

Totuşi, un expert german spune că ar putea fi vorba despre o interpretare greşită a inscripţiei. Tăbliţa cu mesajul are o spărtură, care face ca finalul să fie indescifrabil.

În plus, Sven Gronemeyer spune că menţionarea anului 2012 nu reprezintă neapărat o referire la sfârşitul lumii, ci poate fi legată şi de tranziţia către "o nouă eră în calendarul mayaş". Asta pentru că Bolon Yokte este asociat şi cu schimbarea, precizează expertul.

De asemenea, foarte mulţi mayaşi resping predicţiile apocaliptice, spunând că sunt "o idee a Occidentului". Ei precizează că inscripţia se referă la începutul unei noi ere, nu la sfârşitul lumii.

Interpretarea lui Gronemeyer vine la doar o săptămână după ce angajaţii Institutului de arheologie din Mexic au anunţat că au descoperit o nouă referire la anul 2012 în inscripţiile mayaşe.

Conform lui Gronemeyer, în tăbliţă este vorba despre "întoarcerea misteriosului zeu Bolon Yokte, la sfârşitul celei de-a treisprezecea perioade de 400 de ani din calendarul mayaş, echivalentă cu 21 decembrie 2012".

Textul a fost sculptat în piatră acum 1.300 de ani, însă tăbliţa s-a spart şi, din acest motiv, finalul nu poate fi interpretat.

Săptămâna trecută, arheologii mexicani anunţaseră că au găsit o nouă inscripţie mayaşă legată de 2012, însă nu au făcut public conţinutul acesteia.

Nu doar Gronemeyer, ci şi alţi experţi se îndoiesc de descoperire

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 51 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 30 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 33 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 38 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°