Mesajul a fost trimis. Multumesc!

IMM-urile oltene se înghesuie la fonduri guvernamentale

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 12 mai 2010 ·

Numărul aplicanţilor este cu 30% mai mare faţă de 2009. Patru dintre cele şase programe de finanţare pentru întreprinderile mici şi mijlocii sunt în derulare în această perioadă.

Fondurile guvernamentale pentru finanţarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) sunt la mare căutare în acest an. Gradul de interes a crescut cu 30% faţă de 2009, a precizat Izabela Ştefănescu, directorul Oficiului Teritorial pentru IMM-uri (OTIMMC) Craiova. „Este mult mai bine ca anul trecut, deoarece avem cu 30% mai mulţi aplicanţi. Se vede că lumea a început să înţeleagă ce înseamnă aceste fonduri şi să facă demersuri pentru a le obţine“, a afirmat aceasta.

Pentru „Programul naţional multianual pe perioada 2005-2012 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii“, unul dintre programele finanţate, au fost 79 de persoane la seminarul organizat în prima etapă. La etapa a doua, cea privind cursul pentru dezvoltarea antreprenorială, toate cele 30 de locuri disponibile au fost ocupate. „Programul naţional multianual pe perioada 2002 - 2012 pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului“ s-a bucurat şi el de succes. Astfel, 17 participanţi s-au înscris on line, iar cinci dintre ei au intrat la evaluare în prima etapă a programului.

În ce priveşte „Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă“, au aplicat 154 de IMM-uri. Până la această dată, şapte au depus deja documentaţiile, trei fiind respinşi, iar patru - admişi.

Numai în prima etapă a „Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare - START“ au aplicat 60 de participanţi. Din păcate, numai trei dintre ei au mai avut loc pentru cursul la care vor participa numai 100 de aplicanţi din toată ţara.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iran; Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului lui Raisi. Anunţul Semilunii Roşii

News.ro acum 17 minute
Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera. Anunţul a fost făcut iniţial de mai multe surse media iraniene care citau Semiluna Roşie

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 7 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 9 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 6 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 12 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°