Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un american a organizat o licitaţie online pentru a-şi "vinde" numele de familie. Câţi bani a primit de la compania câştigătoare

Publicat in Mediafax, vineri 14 decembrie 2012 ·

Un american din Florida a primit mai mult de 40.000 de dolari de la o companie pentru a-i purta numele timp de un an în scop publicitar, după ce a organizat o licitaţie online.

Nu este deloc neobişnuit ca o persoană să îşi schimbe numele de familie când se căsătoreşte, devine o vedetă de film sau vrea să eludeze legea. Un antreprenor american a avut însă un motiv cu totul diferit, el acceptând să poarte orice fel de nume ar vrea câştigătorul licitaţiei pe care a organizat-o pe Internet, relatează RIA Novosti.

Astfel, Jason Sadler, în vârstă de 30 de ani, din statul Florida, va deveni la 1 ianuarie Jason HeadsetsDotCom, după ce compania, cel mai mare furnizor american de căşti pentru telefoane de birou, s-a oferit să îi plătească 45.500 de dolari pentru a-şi schimba legal numele.

"De-a lungul vieţii am avut trei numele diferite de familie şi niciunul nu a însemnat ceva pentru mine sau simţul meu de identitate. Aşa că, în acest an, când mama m-a anunţat că va divorţa, mi-am dat seama că renunţarea la numele meu de familie are un sens real pentru mine", a explicat Sadler pe site-ul său buymylastname.com.

El s-a gândit să organizeze o licitaţie pentru companiile doritoare ca el să le poarte numele, contra cost. Votul a început la 1 noiembrie şi s-a încheiat miercuri noapte, Headsets.com oferind cel mai mare preţ.

Sadler a anunţat pe site-ul său că "va deveni o reclamă mobilă, vorbitoare" pentru companie şi că "este gata să vină şi cu alte idei de marketing", pentru un câştig suplimentar.

"Am avut şi noi în trecut unele idei excentrice de marketing", a declarat la CNN Mike Faith, preşedintele Headsets.com, adăugând că ideea se potriveşte perfect cu compania.

La licitaţie au participat 25 de companii, iar Headsets.com şi PawnUp.com au concurat până la sfârşit.

Sadler a spus că va dona 10% din banii obţinuţi la licitaţie

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 8 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°