Maria Rus Bojan traieste din 2003 in Olanda, unde s-a impus ca un important curator. Proiectele sale incearca sa surprinda tot ce e mai novator si mai curajos in artele vizuale. Prin Fundatia Project Stichting din Amsterdam, care este 100% olandeza, acorda o mare atentie proiectelor romanesti de promovare a artistilor romani, atit in Olanda, cit si in Franta, Germania sau Italia. in ianuarie 2007, a demarat un program despre „noua vizibilitate“, care a inceput la Amsterdam, a fost continuat la Bucuresti si care va fi dezvoltat mai departe prin diverse alte proiecte. La sfirsitul lunii aprilie a adus fata in fata olandezi si romani, care au conceptualizat si exemplificat modul in care realitatea inconjuratoare se exprima printr-o „noua vizualitate“.
La dezbaterea de la Bucuresti au participat profesorul Sorin Alexandrescu – directorul Centrului de Excelenta in Studiul Imaginii, Irina Cios – directorul Centrului International de Arta Contemporana Bucuresti, regizorul Alexandru Solomon, criticii de film Alex. Leo Serban si Mihai Fulger, scriitorul si eseistul Bogdan Ghiu. Olandezii au fost reprezentati de Jeroen Boomgaard, profesor de istoria artei, Martijn van Nieuwenhuijzen – critic de arta, Arne Hendriks – director al Project Stichting din Amsterdam, dar si echipa Festivalului de film din Rotterdam. Conferinta de la Bucuresti a fost organizata cu sprijinul Galeriei Noua si a Ambasadei Olandei la Bucuresti in cadrul Zilelor Filmului Olandez.
Ce este proiectul despre „noua vizibilitate“?
Este parte dintr-un vast proiect de cercetare pe care l-am lansat anul trecut. Acest proiect s-a concretizat in ianuarie 2007 intr-un program intitulat „Arta in cimpul noii vizibilitati“ – o conferinta de doua zile si patru expozitii adiacente. Programul s-a desfasurat la Amsterdam la institutul olandez de Arta Media Montevideo, la centrul de arta cont