În preambulul Festivalului Naţional de Dramaturgie, actorii de la „Sică Alexandrescu” vă propun o nouă premieră: „Cu inima în pungă”. Avanpremiera este programată în seara de 2 noiembrie. Într-o seară de vineri, în mijlocul iernii, orăşelul Almost, districtul Main, din nordul Statelor Unite, este cuprins de un calm ancestral. Dar, în spatele uşilor închise, lucrurile nu sunt tot atât de liniştite cum ar părea. Viaţa locuitorilor este una tumultoasă, în acest „vis al unei nopţi încântătoare de iarnă” - aşa cum a fost numit textul americanului John Cariani, „Cu inima în pungă” (Almost. Main) - cea mai recentă premieră a Teatrul „Sică Alexandrescu”. Însă inimile frânte, destinele sfărmate îşi găsesc împlinirea în această noapte.
John Cariani, actor şi dramaturg din tânăra generaţie, explorează misterele inimii într-o comedie cu elemente de realism magic, în care îi puteţi vedea pe: Iulia Popescu, Bianca Zurovski, Carmen Moruz, Mirela Borş, Oana Hui, Marius Cordoş, Marius Cisar, Gabi Costea, Relu Siriţeanu, Andi Gherghe.
Regia este semnată de Adi Iclenzan, cunoscut publicului braşovean prin spectacolele „Autostrada” de Neil LaBute şi „Un cuplu ciudat” de Neil Simon. Scenografia îi aparţine lui Bogdan Spătaru. În preambulul Festivalului Naţional de Dramaturgie, actorii de la „Sică Alexandrescu” vă propun o nouă premieră: „Cu inima în pungă”. Avanpremiera este programată în seara de 2 noiembrie. Într-o seară de vineri, în mijlocul iernii, orăşelul Almost, districtul Main, din nordul Statelor Unite, este cuprins de un calm ancestral. Dar, în spatele uşilor închise, lucrurile nu sunt tot atât de liniştite cum ar părea. Viaţa locuitorilor este una tumultoasă, în acest „vis al unei nopţi încântătoare de iarnă” - aşa cum a fost numit textul americanului John Cariani, „Cu inima în pungă” (Almost. Main) - cea mai recentă premieră a Teatrul „Sică Alexandrescu”. Însă