Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CES: patronatele propun ca pensiile sub 10 milioane să nu scadă

Publicat in Romania Libera, duminică 16 mai 2010 ·

Preşedintele CES, Florian Costache, a spus că nouă organizaţii patronale propun ca pensiile sub 10 milioane lei vechi să nu scadă şi că aceasta este una din soluţiile care vor fi discutate luni în cadrul şedinţei Consiliului, unde se dezbat măsurile asumate cu FMI, potrivit NewsIn.

"Nouă dintre organizaţiile patronale s-au reunit ieri şi au următoarea propunere: fără să se taie pensionarilor sub 10 milioane, cei 25% de la bugetari e problema Guvernului cum o rezolvă, şi avem şi nişte măsuri economice, vreo 20", a declarat Costache la Realitatea TV.

Senatorul PSD Dan Şova a spus că social-democraţii ar fi de acord cu o asemenea soluţie. "E bine, ca o soluţie de compromis, ar fi o chestiune bună să se întâmple asta", a spus Şova, adăugând că PSD nu este de acord nici cu tăierile de salarii şi pensii, iar soluţia pe care o propun social-democraţii este impozitarea diferenţiată. Pe de altă parte, senatorul PSD a susţinut că, în cazul în care legile care implementează măsurile convenite cu FMI vor fi adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului, PSD le va ataca la CCR. Şova a explicat că un control de constituţionalitate a fost cerut inclusiv de FMI. "Nu există altă modalitate de a se efectua acest control decât atacul la CCR. Şi evident că le vom ataca noi, opoziţia, că nu au cum să-şi atace singuri propriile legi", a subliniat el.

Şedinţa CES unde urmează să se dea un aviz asupra măsurilor de austeritate anunţate de Guvern este programată pentru luni, la ora 13.00.

Preşedintele CES, Florian Costache, a spus că nouă organizaţii patronale propun ca pensiile sub 10 milioane lei vechi să nu scadă şi că aceasta este una din soluţiile care vor fi discutate luni în cadrul şedinţei Consiliului, unde se dezbat măsurile asumate cu FMI, potrivit NewsIn.

"Nouă dintre organizaţiile patronale s-au reunit ieri şi au următoarea propunere: fără să se taie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 4 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 3 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 3 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Hamas publică o înregistrare video cu un ostatic israelian

News.ro acum o ora
Gruparea teroristă Hamas a difuzat sâmbătă un nou videoclip în care apare un ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza. În clipul de 10 secunde, ostaticul se identifică drept Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, relatează The Times of Israel. Băr

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 4 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°