Profesorii care vor să devină experţi în evaluare şi acreditare mai au doar două săptămâni la dispoziţie pentru a se înscrie.
La selecţia organizată de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar se pot înscrie profesori care au experienţă în evaluarea instituţională, au participat, în ultimii 3 ani, la programe de formare profesională continuă (minimum 40 ore) şi au disponibilitate de deplasare pe distanţe mari, în afara judeţului de referinţă.
În prezent, 135 de profesori fac parte din Registrul ARACIP al experţilor în evaluare şi acreditare. Alte aproximativ 400 de persoane au solicitat să devină colaboratori externi ai ARACIP. Până la sfârşitul lunii se vor primi ultimele cereri, conform modelului postat pe pagina web a ARACIP, http://aracip.edu.ro/, iar în prima parte a anului 2008 se va organiza ultimul interviu de selecţie. (E.L.)