Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Strada cu cele mai multe monumente istorice

Publicat in Adevarul, joi 23 septembrie 2010 ·

Printre monumentele cele mai importante se numără Gara din Alexandria, Casa Ţole sau fosta casă boierească Zarzăre. Aceasta din urmă a fost şi policlinică, iar în momentul de faţă este Palatul Copiilor.

Strada Alexandru Colfescu, care poartă numele celui mai renumit primar al Alexandriei, era în trecut bulevardul cu principalele instituţii printre care gara şi primăria. În perioada interbelică centrului oraşului era la intersecţia străzii Colfescu cu actuala Stradă Dunării, iar Mihai Ciorică, fost proprietar al unei case-monument de pe această stradă, îşi aminteşte cu melancolie de vremurile când casa făcea parte din centrul urbei. „Avocat Alexandru Colfescu a fost o stradă deosebită, plină de castani; era locul de plimbare al ofiţerilor, al intelectualilor, al oamenilor celor mai importanţi din oraş. Acum a ajuns o mizerie” povesteşte Mihai Ciorică. Casa de la nr. 53 a fost ridicată în 1911 de către Boezio Dumitru , tatăl unchiului lui Mihai Ciorică. „Boezio a venit din Italia în perioada în care se făceau deplasări şi investiţii, la începuturile capitalismului românesc. Casa este construită în stil italian de Boezio, acesta fiind inginer constructor,” mai spune Ciorică.

Conservarea patrimoniului fără bani

Acum imobilul este în proprietatea inginerului Marian Pârvu. Aceasta a cumpărat-o în 2004. Casa, construită la începutul secolului XX, are în jur de 400 de metri pătraţi şi se află într-o stare acceptabilă. „ M-au sunat cei de patrimoniu, după ce am cumpărat casa, să îmi spună să nu îi aduc modificări. I-am întrebat că dacă tot sunt atât de îngrijoraţi de ce nu îmi dau nişte bani să îi dau cu o vopsea lavabilă măcar, să se păstreze. Pot să spun că sunt foarte interesat de istorica acestei case”, zice inginerul.

Gara, aflată în capătul străzii Alexandru Colfescu, a fost inaugurată în anul 1895. La ora actuală, clădirea gării Ale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 22 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 22 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 25 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 37 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°