Dorel Drăgan, liderul sindicaliştilor de la Uzina de Produse Speciale Făgăraş, susţine că statul român doreşte să falimenteze Fabrica de Pulberi Făgăraş prin neachitarea salariilor către angajaţi, precum şi prin diminuarea cu aproape o treime a numărului muncitorilor din „nucleul de bază”. „Am negociat iniţial un nucleu de bază de 566 de persoane. Am înţeles că sunt vremuri grele şi am acceptat să scădem acest număr până la 240, dar acum vedem că cei de la AVAS nu ne lasă nici aşa şi au asigurat salariile pentru un număr mult mai redus de personal”, a arătat Drăgan.
La Fabrica de Pulberi din Făgăraş s-au făcut investiţii de peste 20 de milioane de euro şi pentru finalizarea acestora ar mai fi nevoie de aproximativ şapte milioane de euro. Din păcate, însă, Romarm, acţionarul majoritar, nu este de acord să continue planul investiţional. „Noi avem comenzi foarte multe, peste capacitatea de producţie, dar în condiţiile în care AVAS-ul nu ne lasă să muncim credem că oamenii ar putea pleca liniştiţi acasă decât să îşi facă probleme în continuare. S-a ajuns ca un specialist în pulberi să primească salariul minim pe economie”, a explicat Drăgan problemele societăţii. Acesta crede că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care este forul tutelar al Romarm, ar fi interesată de lichidare sau de vânzarea acesteia către anumite persoane. „Dar dacă oamenii vor pleca o să le fie foarte greu să reia procesul de producţie, dacă nu chiar imposibil. Oricum, există şi pericolul de explozie, deoarece capacităţile de nitrare trebuie păstrate la plus 13 grade Celsius”, a explicat Drăgan, care este nemulţumit de faptul că guvernele din România nu au luat exemplu Poloniei sau Bulgariei, care îşi protejează industria de apărare, indiferent de solicitările mai-marilor Uniunii Europene. Dorel Drăgan, liderul sindicaliştilor de la Uzina de Produse Speciale Făgăraş, susţine c