De vreo 20 de ani auzim zilnic vorbindu-se de reformă. Ce-o fi oare bâzdâgania asta care ne ţine tot timpul în priză, dar nu cu degetele, căci dacă se întâmpla astfel exista, deşi în chip tragic, un final totuşi fericit: scăpam! Aşa, trebuie s-o ducem în cârcă fără ca măcar s-o vedem la faţă.
Dac-o fi având vreuna! Ştim doar că atârnă greu, atât de greu, încât ne-a cocoşat. Spre deosebire de dromaderi, noi ne purtăm cocoaşa pe dinăuntru. Cam pe unde ne ţinem sufletul. Ca să simţim când ne doare. Din patru în patru ani o umplem cu promisiuni electorale. Cât să putem traversa deşertul unei noi guvernări.
Nu ştiu ce-or fi punând partidele în promisiunile lor, dar fară ele n-am putea s-o scoatem la capăt. Totul e să nu fim lăcomoşi, să le mestecăm pe rând, azi, una, mâine, alta, până când ne pomenim c-am ajuns, aproape vii, unde trebuie. Dar unde trebuie să ajungem?! Domnule Shakespeare, aceasta e întrebarea. Nu vom izbuti însă să-i găsim răspunsul până nu vom înţelege ce este aia reformă. Cică ar fi ceva în legătură cu instituţiile.
Dacă instituţiile sunt mici, trebuie făcute mari. Atunci când, dimpotrivă, sunt mari, e musai să fie micşorate. Important este ca ele să nu rămână la fel. Ce este mare devin mic, ce este mic se face mare. Altmineri, nu s-ar mai vorbi de reformă. Şi fără reformă nu prea se mai poate trăi, dar nici muri, din păcate. Ăsta şi este chichirezul ei, să te ţină la foc mic, să te perpelească.
Cum n-au trecut decât 20 de ani de când cercetătorii au luat-o sub observaţie, se cunosc puţine lucruri despre reformă. Unul ar fi faptul că se supune legii conform căreia în natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă. Dacă e fostă întreprindere socialistă, se transformă în fier vechi. Dacă e fier vechi, se transformă în fier nou.
De preferinţă, Audi, Mercedes sau BMW. Dacă e tere
