Cuvintele cu care Jupân Dumitrache deschide comedia O noapte furtunoasă ar avea dreptul să fie considerate memorabile, dacă nu chiar profetice, pentru o istorie atât a dramaturgiei româneşti, cât şi a construcţiei de realităţi fictive:

Iaca, nişte papugii… nişte scârţascârţ a pe hârtie! ‘I ştim noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pişicherlâcuri… şi seara… se gătesc frumos şi umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul.

Comedie de tip clasic, născută din şi desfăşurată prin discrepanţa dintre aparenţă şi realitate, O noapte furtunoasă face o deosebire tranşantă între două niveluri principale de ficţionalitate: una reală şi alta iluzorie, iar apoi imaginează un joc combinatoriu între ele. Dar să nu anticipăm prea mult; ştim, din alte lecturi sau vizionări, că premiza (pre-miza) formulată de Jupân Dumitrache, care este reperul cel mai important, stâlpul central al jocului combinatoriu, că această premiză va fi demontată şi apoi răsturnată, prin mersul concret faptic al planului dramaturgic, dar va trebui să uităm, deocamdată, asta şi să ne întoarcem la litera textului citat: Iaca, nişte papugii… În fond, de ce i-o fi numit Jupân Dumitrache tocmai aşa: papugii? N-am găsit, pentru acest apelativ, care trebuie să fi fost curent, în epocă, de vreme ce un autor atât de îndrăzneţ nu a ezitat să-l pună în prima frază a primei sale comedii, vreun semn de atenţie măcar, darmite o explicaţie, în toată literatura interpretativă a comediilor lui Caragiale. Acum, la aproape un secol şi jumătate de la epoca în care cuvântul era atât de frecvent, încât putea să figureze în deschiderea, programatică, desigur, ca orice deschidere, unei piese care miza enorm, chiar total, pe comunicarea cu publicul, ca să-i lămurim cât mai deplin adevărata semnificaţie, ar trebui să apelăm la serviciile arheologiei lexicale. Dar, până una-a