Noţiunea de emergenţă complexă se referă la situaţii de război, conflicte civile grave, caracterizate prin foamete, deplasări masive de populaţie şi creşterea în exces a morbidităţii şi mortalităţii; sunt afectaţi cu precădere civilii, în proporţie de peste 70%.

În faza de început a emergenţei predomină boala diareică (inclusiv holera şi dizenteria bacilară), infecţiile respiratorii acute, rujeola, malaria (în zonele endemice). Uneori, pot apărea şi epidemii de tuberculoză, meningită, hepatită E etc. Apariţia şi extinderea epidemiilor este nelipsită în regiunile sărace ale globului. În asemenea situaţii, capacitatea de a susţine viaţa şi condiţiile de trai este deseori ameninţată de factorul politic şi de violenţă. (...)

În emergenţele complexe, mobilitatea populaţiei atinge exodul, survin subnutriţia extremă, oboseala, stresul, iar factorii climatici favorizează apariţia epidemiilor. Culegerea informaţiilor rămâne dificilă, datele primite fiind adesea incerte, mai ales din zonele care nu au structuri de supraveghere, zone marginale, periculoase, în care sondajele sunt grevate de lipsa siguranţei necesare echipelor de studiu care pătrund în zonă. Comunicarea este o problemă, astfel că se recurge la comunicaţii radio şi la telefonia mobilă, la organizaţiile active în zonă, care au însă alte obiective (agenţi ONU, NATO, mass-media, misiuni diplomatice etc.). O posibilitate – dificilă organizatoric – este vizitarea zonelor de către echipe de sondaj create ad-hoc, de informaţiile culese depinzând intervenţiile rapide, în vederea controlului epidemiilor.

Trebuie subliniate, de asemenea, dificultăţile calculării indicatorilor de supraveghere, dată fiind mobilitatea populaţiei (plecări/sosiri zilnice), în absenţa cunoaşterii dimensiunii populaţiei, a unui numărător valid. Experienţa practică scoate în evidenţă necesitatea identificări