Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai scumpe facultăţi din Capitală

Publicat in Adevarul, joi 1 iulie 2010 ·

Taxa anuală la facultăţile universităţilor de stat din Capitală ajunge anul acesta chiar şi la 19.000 de lei. Cele mai scumpe facultăţi bucureştene sunt cea de Film, de Medicină, de Arte, Ingineria, Muzica şi Construcţiile.

Facultatea de Cinematografie din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) deţine recordul la capitolul preţ cu o taxă anuală de 19.000 de lei, la Facultatea de Film. Reduceri pentru viitorii actori şi arhitecţi „Învăţământul artistic este cel mai scump peste tot în lume. La Film se investeşte în peliculă, în aparatură, în proiectare, în studiouri. La Facultatea de Teatru investiţia este mai mică, în decor, în costume. Aici taxele sunt de 6.000 de lei anual. Intenţionăm să mai facem reduceri, atât la Film, cât şi la Teatru, pentru că am avut studenţi care s-au înscris care au renunţat pe parcurs, pentru că nu şi-au permis să plătească“, a explicat, pentru „Adevărul de Seară“, rectorul UNATC, Gelu Colceag. El a adăugat că la Facultatea de Film, pe locurile cu taxă, se pot înscrie doar tineri care au mai urmat o facultate. Şi Universitatea de Urbanism şi Arhitectură „Ion Mincu“ a redus taxa de şcolarizare, de la 4.200 de lei cât era anul trecut la 4.000 de lei tot datorită crizei economice. Provincia bate taxa de lux la Medicină Şi tinerii care îşi doresc o carieră în medicină şi care nu reuşesc să obţină unul dintre locurile cu finanţare de la bugetul de stat trebuie să plătească mult. Astfel, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ taxa anuală de şcolarizare este de 6.000 de lei. Preţul nu este mai mare însă ca la celelalte facultăţi din marile centre universitare. Dimpotrivă. De pildă, la Universitatea de Medicină „Iuliu Haţieganu“ din Cluj, taxa este de 8.000 de lei. „Voi rămâne la Medicină chiar dacă intru la locurile cu taxă. Spre deosebire de studenţi de la alte facultăţi, eu nu pot să lu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 52 minute
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 54 minute
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum o ora
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Rareș Bogdan, despre ancheta „Cartelul din Carpați”: „Dacă nu fugi de presă, poți să întorci, poți să faci jujitsu”

HotNews acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal, Rareş Bogdan, a afirmat, în emisiunea Insider Politic de la Prima TV, în legătură cu ancheta jurnalistică privind averea primului din Sinaia, Vlad Oprea, că „dacă eşti suficient de inteligent şi vor

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum 36 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

VIDEO Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

G4Media acum 7 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League, transmite News.ro. <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 6 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°