Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un adolescent de 16 ani a murit dupa ce, ca sa se distreze, a inhalat voluntar gaz de bricheta

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 25 iulie 2011 ·

Un adolescent in varsta de 16 ani, din Navodari, a murit, duminica seara, dupa ce, impreuna cu un prieten cu un an mai mare, ca sa se distreze, a inhalat voluntar gaz de bricheta. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, adolescentul a fost gasit inconstient, duminica, in jurul orei 21.00, pe marginea drumului judetean 226, care leaga localitatile Navodari si Lumina, de cativa trecatori care au alertat autoritatile la numarul de urgenta 112. La fata locului au ajuns un echipaj de politie si o ambulanta, iar medicii au constatat ca adolescentul se afla in coma profunda si au inceput operatiunea de resuscitare. Acesta a fost transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, unde, timp de aproape doua ore, medicii au facut tot posibilul sa-l readuca la viata, dar fara rezultat, in jurul orei 23.00 fiind constatat decesul. Surse din randul anchetatorilor spun ca tanarul, cunoscut drept consumator de etnobotanice, a incercat duminica seara sa se distreze, impreuna cu un prieten de 17 ani, si a inhalat voluntar gaz dintr-un recipent folosit pentru incarcarea brichetelor. Corpul adolescentului a fost dus la morga pentru necropsie si stabilirea cauzelor decesului, iar politistii continua ancheta. (Mediafax) Un adolescent in varsta de 16 ani, din Navodari, a murit, duminica seara, dupa ce, impreuna cu un prieten cu un an mai mare, ca sa se distreze, a inhalat voluntar gaz de bricheta. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, adolescentul a fost gasit inconstient, duminica, in jurul orei 21.00, pe marginea drumului judetean 226, care leaga localitatile Navodari si Lumina, de cativa trecatori care au alertat autoritatile la numarul de urgenta 112. La fata locului au ajuns un echipaj de politie si o ambulanta, iar medicii au constatat ca adolescentul se afla in coma profunda si au inceput operati

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 43 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 12 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 24 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°