Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stam bine cu Concurenta

Publicat in Curierul, marți 25 octombrie 2005 ·

Concurenta, domeniu in care un pas gresit ar putea duce la amanarea cu un an a integrarii Romaniei, nu mai figureaza pe "lista rosie" a Comisiei Europene. Insa Bucurestiul este inca departe de a-si fi indeplinit suta la suta obligatiile asumate in fata UE.

Potrivit BBC, in raportul de monitorizare, Comisia Europeana va aprecia eforturile Romaniei si Bulgariei, dar le va indemna sa ia masuri urgente pentru a remedia "un numar limitat de lipsuri, ce reprezinta motive de ingrijorare serioasa". Bucurestiul trebuie sa aiba in vedere prioritar intarirea viitoarelor granite externe ale Uniunii Europene, lupta impotriva fraudei si coruptiei, siguranta veterinara, stabilirea agentiei de plati a subventiilor agricole, intarirea mecanismelor de control pentru fondurile de dezvoltare regionale, protectia proprietatii intelectuale, poluarea industriala, achizitiile publice si sistemul de comunicare in domeniul impozitarii.

Aceste aspecte vor face obiectul unor noi scrisori de avertisment ale Comisiei, in perioada de pana in aprilie sau mai a anului viitor, cand va fi facut public urmatorul raport de monitorizare. Insa si cel mai important, pentru ca atunci se va decide daca va fi activata sau nu clauza de salvgardare.

Fara actiuni urgente in aceste domenii, afirma BBC, Comisia avertizeaza ca Romania si Bulgaria "nu-si vor putea probabil indeplini obligatiile de membru la 1 ianuarie 2007", ea putand recomanda statelor membre sa amane aderarea celor doua tari pentru 2008.

Comisia incheie insa incurajator, comenteaza sursa citata, afirmand ca "se asteapta" ca Romania si Bulgaria "sa ia toate actiunile necesare de corectare a lipsurilor astfel incat sa evite" recomandarea unei amanari.

Boagiu: Comisia nu are rolul de a distruge Romania

Anca Boagiu se asteapta deja la primirea unor noi scrisori de avertizare. Ministrul Integrarii a afi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 25 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum 2 ore
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Chilianul Nicolas Jarry, adversarul lui Alexander Zverev în finala de la Roma

News.ro acum 17 minute
Chilianul Nicolas Jarry va evolua în prima sa finală de Masters 1000, după ce l-a învins, vineri seară, pe americanul Tommy Paul, în semifinalele turneului de la Roma, scor 6-3, 6-7 [3], 6-3. Chilianul de 28 de ani, favorit 21, s-a impus în faţa ame

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 57 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 13 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°