Domeniile puternic afectate de criza economica sunt constructiile, IT, imobiliare, auto si HoReCa. Aici se inregistreaza din ce in ce mai multe disponibilizari din cauza reducerii numarului de clienti. Alte companii isi reevalueaza strategiile de angajare, iar in unele domenii continua angajarile.
Conform specialistilor in resurse umane, piata muncii in Transilvania este blocata, dupa ce anul trecut s-au inregistrat cresteri cu 20-30% a solicitarilor de locuri de munca. Pretentiile angajatilor au inceput sa devina tot mai realiste, mai ales in cazul absolventilor fara nicio experienta, iar angajatorii isi modifica strategiile de selectie a personalului.
In actuala conjunctura economica, o mare parte din echipele manageriale ale companiilor din Romania se concentreaza pe gasirea de solutii de supravietuire, iar una din principalele strategii, adoptata de marea majoritate a managerilor locali, este reducerea cheltuielilor, chiar daca aceasta scadere de costuri nu genereaza crestere. Deocamdata, conducerile companiilor incearca sa accepte dimensiunile critice ale situatiei, alegand solutiile care implica resursele umane, reorganizarea saptamanii de lucru, a organigramelor sau a grilelor de salarizare.
Conform specialistilor in domeniu, din luna ianuarie 2009 se remarca o scadere a ofertelor companiilor locale, cu 30-40 % fata de aceeasi perioada a anului trecut. "Disponibilizarile si diminuarea ofertelor financiare inregistrate aproape in toate domeniile sunt strans legate de cererea angajatorilor de a avea personal competent, din ce in ce mai performant, dar acest lucru nu este corelat cu cresteri salariale. Dimpotriva, tendinta este de reducere a beneficiilor, in principal a primelor si a bonurilor de masa. Salariile se reduc si ele cu 5 pana la 10%", explica Claudia Indreica, angajat al firmei de consultanta Psihoselect.
Pe de al