Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Editura Corint, marja de profit de 25%

Publicat in Ziarul Financiar, marți 27 ianuarie 2009 ·

Grupul Editorial Corint, ce cuprinde editurile Corint, Leda, Runa si Corint Junior, a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 21,5 milioane de lei (5,8 mil. euro), mai mult cu 10% fata de anul trecut, insa sub estimarile anuntate.

"In euro, ne-am mentinut cifra de afaceri la aproape acelasi nivel ca anul trecut, deci nu prea vorbim de o crestere in aceasta moneda. Chiar si daca vorbim in lei, am finalizat anul trecut cu o crestere mai mica decat cea prognozata, in conditiile unui numar mai mic de titluri noi, dar cu un pret si un profit mai mare incorporat", a declarat Daniel Penescu, directorul grupului si unul dintre cei trei actionari, alaturi de Luiza Penescu si Cristian Gresanu, care detin un numar egal de actiuni.

Profitul cu care a incheiat compania anul trecut a fost de 5,15 mil. lei (1,4 mil. euro), de asemenea in crestere cu 10% fata de anul anterior. "Cea mai mare parte a profitului va fi reinvestit pentru a contracara efectele posibile ale crizei financiare pe piata romaneasca", a mai precizat el.

Penescu a mai spus ca anul acesta va practica o politica precauta de editare, cu un numar relativ constant de titluri sau chiar in scadere fata de anul trecut, dar cu rentabilitate mai mare. El a sustinut ca investitiile in portofoliu vor fi de asemenea mai prudente si ca se va realiza o selectie mai exigenta a titlurilor ce vor fi publicate. "Ne putem permite acest lucru, deoarece anul trecut s-au facut investitii mari in titlurile editate. Anul acesta, criteriul financiar si comercial va prevala celui de imagine. Toata lumea se asteapta la ce este mai rau si nimeni nu vrea sa faca pasi gresiti", a spus el. Grupul editorial va finaliza anul acesta noul depozit din Bucuresti pe o suprafata de 2.000 de metri patrati, proiect inceput anul trecut, pentru care s-a alocat un milion de euro.

Jumatate din vanzarile companiei de anul trecut au

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 6 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 8 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 5 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

„O afacere încheiată”. Lituania se înarmează, cumpărând tancuri germane Leopard şi sisteme antirachetă IRIS-T

HotNews acum 31 minute
Ministrul lituanian al apărării, Laurynas Kasciunas, a anunțat marți că țara baltică a decis să cumpere tancuri Leopard, fabricate în Germania, şi sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T, cu rază medie de acțiune, informează agenția spaniolă de presă

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 2 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°