Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul suporterilor TSKA neagă informaţiile că Ioan Andone a fost bătut

Publicat in Romania Libera, luni 22 martie 2010 ·

”Aş putea comenta doar ceea ce am văzut, dar în urma cu câteva minute am fost cu domnul Andone şi el nu mi-a spus aşa ceva”, a spus Anghelov. ”Andone mi-a spus doar că suporterii au dreptate, că asemenea lucruri se întâmplă şi în România şi că ŢSKA va învinge Levski săptămâna viitoare”, a afirmat Anghelov.

Întrebat dacă suporterii sunt mulţumiţi de performanţa lui Ioan Andone, liderul lor a spus că antrenorul are sprijinul suporterilor dar aceştia ar putea fi mulţumiţi doar dacă există rezultate. Aceasta înseamnă că ŢSKA trebuie să câştiga titlul, cupa Bulgariei şi să intră în grupele Ligii Campionilor, a precizat Anghelov.

În opinia lui întreagă vină pentru evenimentele petrecute pe stadionul din Mezdra aparţine gazdelor care nu ar fi luat măsurile potrivite de siguranţă.

Meciul în deplasare al ŢSKA cu Lokomotiv Mezdra a fost suspendat după ce fanii echipei sofiote au intrat pe teren în minutul 61, la scorul de 1-0 pentru gazde. Cele două echipe au avut o prima repriză destul de slabă. În minutul 61 însă, Ismail Issa a marcat pentru Lokomotiv. Furioşi din cauza jocului slab al echipei sale, suporterii ŢSKA au intrat pe teren, iar arbitrul a suspendat partida. Câţiva suporteri s-au apropiat însă de antrenorul Ioan Andone şi au reuşit să-l lovească de câteva ori.

Problemele cu suporterii au apărut deoarece gazdele de la Lokomotiv au încheiat un contract cu o firmă de pază privată, care însă nu a reuşit să îi oprească pe suporterii de la ŢSKA. La scurt timp după începutul violenţei pe stadion au ajuns mai mulţi poliţişti care au făcut faţă situaţiei fără ca vreun suporter să fie rănit.

O comisie a Federaţiei de Fotbal din Bulgaria urmează să ia o decizie despre caz. Din cauza comportamentului suporterilor săi, ŢSKA poate fi retrogradată. Cel mai probabil este însă că Lokomotiv să câştigă partida cu 3:0, iar ŢSKA s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum 36 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

Metoda „Accidentul”. Un deţinut a înşelat cu bani şi bijuterii mai mulţi bătrâni

Mediafax acum 5 ore
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 8 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mihai Leu, MESAJ de pe patul de spital: „Sunt pe mâini bune, mă gândesc să revin la curse”

Gandul acum 15 minute
Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni din Capitală, a transmis un mesaj de pe patul de spital pe rețelele de socializare. „Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile pozitive. Sunt pe mâini bune și deja mă gândesc să revin cât mai curând la curse. Al v

Mesajul controversat al unui cunoscut economist român. „Dacă tu iei mai puțin de 1.500 de euro net e doar eșecul tău”

Adevarul acum 3 ore
Un cunoscut economist român cu studii în Elveția a stârnit o adevărată furtună afirmând că, în acest moment, oricine nu reușește să câștige cel puțin 1.500 de euro net este principalul vinovat de acest lucru.

VIDEO Dosar penal deschis de Poliție după o nuntă cu alai care a blocat străzi dintr-o localitate din Teleorman / În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat traficul

G4Media acum 6 ore
Poliția din Teleorman a anunțat deschiderea unui dosar penal după ce un alai de nuntă a blocat mai multe străzi din localitatea Buzescu. În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat circulația. Măsurile au vizat „au vizat liniștea comunității și s

Cameron: Oprirea vânzărilor de arme către Israel nu ar face decât să întărească Hamas

Mediafax acum 52 minute
Ministrul britanic de Externe, David Cameron, a declarat că, deşi nu va susţine o ofensivă terestră majoră în oraşul Rafah din Gaza, Marea Britanie nu va copia planurile SUA de a opri unele vânzări de arme către Israel. "A anunţa pur şi simplu astăz

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°