Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova, o ţară doar parţial liberă. Ambasador: Nu putem forţa democratizarea statului

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 august 2011 ·

Republica Moldova sărbătoreşte pe 25 august 20 de ani de independenţă. În acest context, ambasadorul moldovean la Bucureşti, Iurie Reniţă, a declarat în emisiunea dezbaterile RL cu Sabina Fati că statul moldovean a făcut progrese în ultimii ani, dar nu a încheiat procesul de însuşire a democraţiei.

„Cei 20 de ani de independenţă au fost ani de împliniri dar şi de ocazii ratate. Cred că după declararea independenţei, am fi putut găsi mai multe soluţii de consolidare a statului, aşa cum au reuşit ţările baltice", a declaratIurie Reniţă.

Contextul în care Republica Moldova s-a dezvoltat ca stat independent a fost însă marcat de reminiscenţele sovietice, subliniază ambasadorul. De altfel, un raport Freedom House arată că Republica Moldova este o ţară doar parţial liberă.

„Populaţia din Republica Moldova a fost marcată de trecutul sovietic în comparaţie cu ţările baltice. De aceea nu este simplu ca într-o perioadă relativ scurtă să schimbăm radical mentalitatea. Trebuie să fie un proces democratic. Nu poţi obliga un cetăţean sau altul să gândească diferit de pe o zi pe alta", a declarat Iurie Reniţă.

Totuşi, ambasadorul Republicii Moldova susţine că ţara s-a schimbat mult în comparaţie cu regimul anterior.

„Noi parcurgem o etapă importantă de însuşire a democraţiei. La putere a venit o nouă generaţie de politicieni care, de asemenea, învaţă şi ei democraţia. Republica Moldova a avansat foarte mult, poate nu în măsura în care ne-am dorit, dar sunt unele procese pe care nu le putem forţa", spune ambasadorul.

Reniţă recunoaşte că se mai impun restructurări şi reforme în interior statului, dar crede că actualul guvern este în stare să reformeze statul.

Republica Moldova sărbătoreşte pe 25 august 20 de ani de independenţă. În acest context, ambasadorul moldovean la Bucureşti, Iurie Reniţă, a declarat în emisiunea dezbaterile RL cu Sabina

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” - VIDEO

HotNews acum 16 minute
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 14 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum 2 ore
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°