Statutul Studentului, prima initiativa legislativa care apartine 100% studentilor, adoptat de Ministerul Educatiei la propunerea ANOSR, garanteaza studentilor si in sesiune o serie de drepturi de care acestia pot beneficia, a declarat astazi, 4 iunie, prin intermediul unui comunicat de presa, presedintele organizatiei studentesti, Mihai Dragos.
"Profesorii nu pot sa dea examen dupa bunul plac, ci sunt obligati sa isi respecte promisiunile de la inceputul anului. In acest sens, Statutul Studentului spune ca studentii au dreptul de a fi informati cu privire la programa si la modalitatile de evaluare inca de la inceputul semestrului, iar orice modificare a acestora se poate face doar cu acordul studentilor. Profesorii sunt de asemenea obligati sa publice si sa respecte baremul de notare. Studentii care au o dizabilitate certificata medical pot beneficia de o modalitate de evaluare separata, adaptata nevoilor lor, cu respectarea cerintelor cursului. Daca un student considera ca a fost nedreptatit, are dreptul la contestatie. Mai mult, profesorul care a evaluat initial lucrarea nu poate face parte din comisia de contestatie. Astfel, devine mult mai greu ca subiectivitatea evaluatorului sa afecteze nota finala", a afirmat liderul ANOSR.
Potrivit acestuia, atunci cand realizeaza studii si articole de specialitate, studentii beneficiaza de drepturi de proprietate intelectuala. De asemenea, studentii mai trebuie sa stie ca au dreptul de a accesa toate regulamentele universitatii, de a primi raspuns scris la cereri si de a face sesizari atunci cand constata nereguli.
"Studentii au dreptul sa fie evaluati corect, in acord cu baremul de notare si conditiile anuntate de profesor la inceputul semestrului. Statutul Studentului obliga universitatile sa evite o serie de abuzuri des intalnite pana acum, fara a afecta insa in vreun fel dificultatea e