Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educaţie prin fotbal. Mâine are loc cea de-a unsprezecea ediţie a competiţiei „Liga Tinerilor Fotbalişti”

Publicat in Adevarul, vineri 15 iunie 2012 ·

Mâine, începând cu ora 9.00, are loc "Liga Tinerilor Fotbalişti". Aflat la cea de-a unsprezecea ediţie, competiţia este dedicată copiilor din sistemul de protecţie socială. Anul acesta participâ echipe ale direcţiilor de asistenţă socială din sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 6, însumând peste 70 de participanţi.

Evenimentul are loc în Parcul Crângaşi şi este o activitate a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, înscrisă în strategia de prevenire a comportamentelor delincvente ale copiilor. Destinat iniţial copiilor ce stăteau permanent sau temporar pe stradă, programul "Liga Tinerilor Sportivi" a fost extins şi la alte categorii de beneficiari, în special copii cu devianţă comportamentală, aflaţi în risc de abandon şcolar, risc de delincvenţă sau proveniţi din familii marginalizate. Proiectul îşi propune atragerea copiilor cu probleme psiho-sociale în activităţi sportive cu scop educativ şi de modelare a comportamentului în colectivitate.

Copiii, selectaţi în funcţie de rezultatele şcolare şi de comportamentul în familie Participarea la programul de fotbal este completată de activităţile de asistenţă socială, consiliere psihologică şi sprijinire a familiei de origine. Cu toate că este o cometiţie sportivă,performanţa sportivă constituie un obiectiv secundar în cadrul proiectului, iar accentul cade pe efectele participării la acest program asupra conduitei copiilor (reluarea legăturii cu şcoala, reintegrare familială, evitarea recidivei pentru copiii delincvenţi etc). Selectarea copiilor pentru participarea la competiţii se face ţinând cont de rezultatele şcolare şi de comportamentul copiilor în familie. "Experienţa anilor trecuţi a arătat că acest tip de programe oferă un cadru adecvat pentru dobândirea unor modele de comunicare, de cooperare, de rezolvarea conflictelor şi pentru preluarea cu uşurinţă a unui set de reguli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 58 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 11 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 52 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 53 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°