Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Britanie anunţă un program de 100 miliarde de lire sterline pentru susţinerea economiei

Publicat in Gandul, vineri 15 iunie 2012 ·

Ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a anunţat planuri pentru un program de 100 de miliarde de euro destinat susţinerii economiei, în încercarea de a proteja Marea Britanie de de o înrăutăţire a "furtunii datoriilor din zona euro", informează Mediafax, citând Financial Times.

Osborne a declarat, într-un discurs în centrul financiar al Londrei, că lucrează cu guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, la implementarea unor noi măsuri, în contextul temerilor că volatilitatea din zona euro ar putea duce la o criză a creditului şi la dobânzi mai mari pentru statul britanic.

Consilieri ai ministrului au discutat despre "o maximizare a PlanuluiA", prin care ţara să profite de istoricul de respectare a diciplinei fiscale şi de credibilitatea din piaţă pentru a introduce o politică agresivă care să asigure împrumuturi mai ieftine companiilor şi populaţiei.

Guvernatorul Băncii Angliei a indicat chiar posibilittea unei noi runde de măsuri neconvenţionale, prin care să introducă lichiditate în piaţă, afirmând că "motivele pentru relaxare monetară sunt tot mai puternice".

În centrul pachetului pentru economie se află un program de "finanţare pentru împrumuturi" al Băncii Angliei, care vizează reducerea costurilor de finanţare ale băncilor în schimbul unor angajamente de creditare. Trezoreria afirmă că programul, care trebuie să limiteze costurile în urcare ale împrumuturilor şi ipotecilor, ar putea asigura noi credite în valoare de 80 de miliarde de lire sterline.

Banca Angliei va activa, de asemenea, vineri, o facilitate de urgenţă care oferă lichidităţi pe şase luni băncilor în tranşe de cel puţin 5 miliarde de lire sterline pe lună.

Pe lângă măsurile Băncii Angliei, Trezoreria analizează folosirea activelor din portofoliu pentru a subscrie o parte a riscului pntru noile construcţii de locuinţe şi investiţii în infrastructură

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, avertizează premierul israelian. "Nimeni nu-i va apăra"

Ziare.com acum 20 minute
În timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a estimat joi, 2 mai, că evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, inform

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 41 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°