Primul manual despre istoria comunismului si-ar fi gasit locul in seria „For dummies“ sau „Complete Idiot’s Guide to“.
Exista diferente mari intre un manual scolar si un studiu stiintific. Nu ne putem astepta ca oricare dintre cele doua carti sa posede calitatile celeilalte. Asadar, manualul „O istorie a comunismului din Romania“ nu trebuie judecat dupa criterii proprii unor cursuri de specialitate. Exista insa o problema de principiu in cadrul manualului respectiv. Absolut toate subiectele sensibile cu privire la istoria recenta a Romaniei au fost lasate in afara cartii.
Asa se face ca, despre mineriadele din 1990, elevii afla direct din gura lui Ion Iliescu, care spune: „La mineriade am invatat cum sa construim statul de drept“. In ce calitate? De sursa care explica rolul prezentei minerilor in Capitala.
Ca sa contrabalanseze, autorii arunca fraza „Societatea civila s-a autodefinit ca anticomunista (…), iar guvernarea apela la amenintari si violenta (vezi mineriadele din 1990 si 1991)“. Iar daca in 1990 batele minerilor cadeau pe spinarea studentilor, acum sarcina descoperirii adevarului despre acele evenimente pica in spatele elevilor, ce sunt indemnati sa „alcatuiasca un portofoliu cu privire la desfasurarea evenimentelor din 13-15 iunie 1990“ si sa le „analizeze din perspectiva drepturilor omului“.
Mecanismul este identic si in cazul lectiei despre Ion Iliescu. Manualul zice de bine, iar daca elevii vor sa afle mai mult, sunt invitati sa mai citeasca si altceva pentru a-si „formula un punct de vedere personal“ cu privire la fostul presedinte. Ca intr-un joc al fugii de responsabilitate, autorii chiar subliniaza faptul ca cele scrise in carte despre Iliescu ar trebui comparate totusi cu alte surse.
Nimic despre activitatea poetului Vadim Tudor, nimic despre odele lui Paunescu sau cele ale lui Eugen Barbu, de
